Un şofer, de 59 de ani, care provocase un accident rutier în județul Suceava, avea o alcoolemie de 3,06 g/l în sânge. El a fost reţinut pentru 24 de ore, relatează News.ro.
Poliţiştii din Vatra Dornei au fost sesizaţi pe 22 iulie că pe DN 17B din oraşul Broşteni a avut loc un accident în urma căruia o persoană a fost rănită.
„S-a stabilit că bărbatul de 59 de ani, din oraşul Broşteni, sat Cotârgaşi, a condus autoturismul pe DN 17 B în oraşul Broşteni, sat Cotârgaşi, iar când a ajuns pe o porţiune de drum în aliniament, a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat, la volanul căruia se afla un bărbat, de 44 de ani, din oraşul Broşteni”, a precizat IPJ Suceava.
În urma impactului, un bărbat de 32 de ani, aflat pe carosabil, lângă maşina staţionată, a fost rănit.
Șoferul de 59 ani a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„S-a completat materialul probator cu buletinul de analiză toxicologică emis de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Suceava, rezultând faptul că şoferul de 59 ani prezenta, la data producerii accidentului, o concentraţie alcoolică de 3,06 (trei şi zero şase) g/l alcool pur în sânge la prima probă şi 2,85 (doi optzeci şi cinci) g/l alcool pur în sânge la a doua probă”, a transmis IPJ Suceava.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea sub influenţa alcoolului.
Citește și: Frigidere cu produse gratuite, pe străzile din Geneva