23.3 C
Craiova
vineri, 19 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMetroul din Drumul Taberei se va deschide mâine, după 8 ani de la începerea lucrărilor

Metroul din Drumul Taberei se va deschide mâine, după 8 ani de la începerea lucrărilor

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat astăzi, la începutul ședinței de Guvern, că magistrala de metrou M5 Drumul Taberei – Eroilor va fi dată în funcțiune, cu călători, de marți, 15 septembrie.

Magistrala de metrou M5 din cartierul Drumul Taberei va fi inaugurată marți, 15 septembrie, a anunțat ministrul Transporturilor în ședința de guvern de luni. M5 Râul Doamnei – Eroilor 2, cu extensia la Valea Ialomiței și depou, este prima magistrală de metrou din București construită de la zero după Revoluție și devine cea mai scumpă lucrare de infrastructură urbană finalizată din țară, potrivit hotnews.

Ministrul Bode a precizat pe Facebook că inaugurarea și deschiderea traficului cu călători va avea loc marți de la ora 12.00.

După ani de așteptare, sunt bucuros să anunț public că mâine, începând cu ora 12.00, magistrala de metrou M5 va fi dată…

Gepostet von Lucian Bode am Montag, 14. September 2020

Metrorex a postat pe pagina web programul și intervalul de circulație al trenurilor:

Anunțul ministrului vine după ce vinerea trecută membrii Comisiei Centrale de Recepție la terminarea lucrărilor de la magistrala M5 și cei ai Comisiei de Punere în Funcțiune (PIF) au semnat procesele-verbale în urma cărora această magistrală de metrou poate fi dată în exploatare și, totodată, în trafic cu călători.

Chiar dacă M5 va fi deschisă traficului cu călători, lucrările la Magistrala 5 vor continua în câteva zone, la unele puncte de acces, la suprafață și în zona pasajului subteran de la parcul Drumul Taberei.

Contractele pentru M5 din Drumul Taberei au fost semnate în primăvara lui 2011, iar lucrările au început la scurt timp după. Conform contractului, durata lucrărilor pentru galerii, stații și depou urma să fie de 36 de luni – adică 3 ani. Pe lângă acest termen, mai erau de realizat lucrările pentru sistemele de semnalizare și automatizare (care a fost licitată separat și, după numeroase contestații, a fost semnată în 2019 cu Alstom).

Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. De-a lungul timpului, însă, Magistrala M5 s-a confruntat cu mari probleme – probleme de avize, probleme mari de finanţare (mai ales în timpul guvernării PSD-Ponta în 2013), probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuţiei lucrărilor.

Pe Magistrala 5 vor circula pentru început zece trenuri Bombardier, din flota actuală, după cum au anunțat reprezentanții Metrorex. Acum, la testele dinamice se folosesc atât trenuri Bombardier, cât și trenuri vechi IVA.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).

Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS