13.4 C
Craiova
sâmbătă, 10 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateKorodi vrea să se asigure că inundațiile din Gorj sunt provocate de cauze naturale și nu de exploatări ilegale

Korodi vrea să se asigure că inundațiile din Gorj sunt provocate de cauze naturale și nu de exploatări ilegale

Autoritățile au dispus efectuarea unei anchete în județul Gorj pentru a vedea dacă inundațiile din ultimele zile au fost provocate de cauze naturale sau de exploatări forestiere în afara reglementărilor legale, potrivit ministrului mediului, Attila Korodi, transmite Agerpres.
„Am dispus această anchetă pentru a ne asigura că inundațiile din România sunt provocate strict de cauze naturale și nu de exploatări forestiere în afara reglementărilor legale. Aștept concluziile anchetei pentru a vedea în ce măsură se impun eventuale corecții legislative ori răspunderi ale exploatatorilor sau instituțiilor care autorizează astfel de activități’, a declarat, miercuri, Attila Korodi, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice.

Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice Attila Korodi a dispus azi Corpului de Control, Gărzii Naționale de Mediu, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, cât și Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic și Vânătoare, să demareze controale amănunțite privind acordarea autorizațiilor de exploatare forestieră în județul Gorj. Ancheta va începe din Novaci și va continua și în celelalte localități din județ afectate de inundații.
Potrivit MMSC, ancheta va verifica amenajamentele forestiere, autorizațiile de exploatare de forestieră și felul în care aceste autorizații au fost respectate de către exploatatori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS