Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj va trece la evaluarea directorilor de unităţi de învăţământ din judeţul Gorj. De asemenea, vor intra la evaluare şi directorii adjuncţi. De ani de zile, şefii şcolilor din Gorj sunt numiţi cu delegaţii şi nici unul prin concurs. Directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular vor depune la secretariatul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj fişa de autoevaluare completată, însoţită în mod obligatoriu de raportul de analiză (raportul conform criteriilor din fişă), în perioada 15-30 iulie. De asemenea, fişa de evaluare pentru directorii adjuncţi se aprobă de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. După acordarea calificativului pentru directorul adjunct, fişa de evaluare se va transmite la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, în vederea validării.
Peste 160 de directori vor fi evaluaţi
Peste 160 de directori de unităţi de învăţământ din Gorj vor intra la evaluare, în urma căreia se vor decide şi detaşările pe posturi, începând cu 1 septembrie. „Evaluarea directorilor este un proces complex şi foarte important pentru că cei care nu şi-au făcut treaba riscă să rămână fără posturi din toamna acestui an. În judeţul Gorj, sunt peste 160 de directori, toţi au fost numiţi prin detaşare în interesul învăţământului. Evaluarea dumnealor se va face pe baza unor documente specifice, atât de către inspectorul şcolar de zonă, cât şi de Consiliul de Administraţie al ISJ“, a precizat Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.
Aproape 700 de profesori la titularizare
Dacă directorii de şcoli din Gorj intră la evaluare, profesorii vor intra şi ei în focul examenului de titularizare, după ce recent a avut loc examenul de definitivat (162 de participanţi). Proba scrisă a examenului de titularizare va avea loc luni, 21 iulie, urmând ca rezultatele să fie afişate pe 25 iulie. Pe 25-26 iulie, profesorii pot depune contestaţii. Rezultatele finale ale examenului de titularizare vor fi afişate pe 30 iulie. Potrivit Inspectoratului Şcolar, s-au înscris la titularizare în judeţul Gorj 680 de candidaţi pentru 29 de posturi titularizabile şi aproximativ 300 la suplinire, întregi sau parţiale. La educatoare sunt 63 de candidate pentru şase posturi, fiind cea mai mare concurenţă. Examenul de titularizare în învăţământ va avea loc la Colegiul Tehnic „Ion Mincu“ Târgu Jiu. Repartizarea pe posturi va avea loc pe 31 iulie şi 1 august pentru candidaţii care au obţinut cel puţin media 7.00. Posturile titularizabile sunt doar 29.