Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o estimare a evoluţieivalorilor termice şi a pecipitaţiilor în intervalul 2 – 15 iunie.
În Oltenia, primele zile din interval vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă, cu valori medii maxime de 20…22 de grade. Treptat, acestea vor creşte, astfel încât în zilele de 7 şi 8 iunie se vor atinge 27…28 de grade, iar în a doua parte a intervalului vor mai coborî uşor, spre 25…26 de grade, valori normale pentru această perioadă. Temperaturile minime vor avea acela şi parcurs, cu medii de la 10…11 grade, până la cel mult 14…15 grade. Probabilitatea apariţiei averselor va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor, posibil mai însemnate cantitativ după data de 8 iunie.
La munte, regimul termic, atât cel diurn cât şi cel nocturn, va fi în creştere uşoară în prima săptămână, apoi se va menţine staţionar. În aceste condiţii, mediile temperaturilor maxime vor fi de 10…12 grade în primele zile din interval, dar vor atinge 18…19 grade în juru
l datei de 08 iunie, iar mediile temperaturilor minime vor crește de la 2…3 grade, până spre 10 grade.
Vremea se va menţine instabilă, cu ploi în averse, ce se or semnala în mod deosebit după-amiaza. Izolat, acestea vor putea fi mai însemnate cantitativ.
Prognoza pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei