Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a sesizat astăzi Comisia juridică trimiţând cererea Ministerului Justiţiei privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului social-democrat Vlad Cosma, informează Curierul Naţional. Comisia urmează să facă raport în trei zile, dacă nu se solicită date suplimentare, apoi, plenul se va pronunţa în cinci zile. Secretarul Camerei, Niculae Mircovici, a făcut această precizare, după şedinţa conducerii Camerei, arătând că odată cu solicitarea Ministerului Justiţiei au venit şi două volume de material probator de 420 de pagini. „S-a repartizat cererea Comisiei juridice care are termen trei zile pentru a se pronunţa în situaţia în care avocatul sau deputatul sau altcineva nu solicită aducerea unor probe suplimentare sau nu există cerere de probe suplimentare din partea Ministerului Justiţiei sau Parchetului, situaţie în care termenul de trei zile pentru întocmirea raportului curge după primirea acestor documente”, a afirmat Mircovici. El a adăugat că, în termen de cinci zile de la elaborarea raportului Comisiei juridice, plenul Camerei trebuie să se pronunţe prin vot asupra cererii Ministerului Justiţiei.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Vlad Alexandru Cosma, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă (trei acte materiale).

