30.6 C
Craiova
vineri, 22 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateSchimbări în conducerea companiei CFR SA

Schimbări în conducerea companiei CFR SA

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat în această după-amiază, printr-un comunicat, că Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost numit Preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA), iar Consiliul de Administraţie l-a desemnat pe Ionel Voicu (Director General Adjunct Proiecte Europene) în funcţia de Director General Interimar, în locul domnului George Micu. Potrivit documentului citat, măsura a fost luată până la finalizarea procedurii de selecţie a noului CEO al CFR SA, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

„Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a numit, conform prevederilor OUG nr 109/2011, noul Consiliu de Administraţie a cărui componenţă este alcătuită din dl. Puţura Ovidiu, secretar de stat în Ministerul Justiției, dl. Artopolescu Ovidiu Petrişor, membru al consiliului de supraveghere al Transelectrica, dl. Popa Mircea, secretar general, Departamentul pentru Energie, dl. Luca Florin, consultant financiar și dl. Sebeşean Constantin, manager privat. Aceștia au fost evaluați și validați de consorțiul de consultanţi SC PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, D&B David şi Baias S.C.A. şi George Butunoiu Group SRL.

Domnii Cionga Victor, managing partner la AZ Capital Advisors şi Ciobănaşu George, auditor financiar, care fuseseră inițial selectați ca membri în Consiliul de Administrație al companiei nu au fost de acord cu drepturile aferente acestei funcții, îndeosebi cele financiare, pe care aceștia le-au considerat prea mici în raport cu obligațiile. În aceste condiții, au refuzat semnarea contractului. În prezent, Consiliul de Administrație este statutar și funcționează conform legii”, se arată în comunicatul transmis de CFR SA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS