30.6 C
Craiova
vineri, 22 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateO aeronavă care transporta un echipaj medical a aterizat forţat în judeţul Cluj - UPDATE

O aeronavă care transporta un echipaj medical a aterizat forţat în judeţul Cluj – UPDATE

UPDATE (17:14) Aeronava care a plecat în această după-amiază de la Bucureşti spre Oradea şi transporta un echipaj medical a aterizat forţat în judeţul Cluj, deşi informaţiile iniţiale indicau faptul că avionul s-a prăbuşit, informează Mediafax.ro citând surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Avionul de mici dimensiuni era pilotat de Adrian Iovan şi a aterizat în apropierea localităţii Beliş, în judeţul Cluj, într-o zonă montană. Echipajul medical aflat la bordul aeronavei mergea la Oradea pentru o intervenţie de prelevare de organe.

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a declarat că în aeronavă erau şapte persoane, iar una dintre acestea a sunat la 112 şi a anunţat accidentul aviatic. El a precizat că la ora transmiterii acestei ştiri, mai multe ambulanţe se îndreaptă spre locul accidentului.

Potrivit unor surse medicale, la bordul avionului se aflau patru medici, o asistentă şi doi membri ai echipajului de zbor. Sursele citate au precizat că toate cele şapte persoane sunt în viaţă.


(17:02) O aeronavă care mergea de la Bucureşti spre Oradea a fost implicată într-un accident aviatic în judeţul Cluj, între localităţile Huedin şi Câmpeni, informează b1.ro. La bordul avionului se afla o echipă medicală, formată din şapte persoane, care urma să se deplaseze pentru recoltarea unor organe pentru un transplant. Printre membrii echipajului se afla şi purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, dr. Valentin Calu, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Avionul de tip Britten-Norman 2 şi aparţinea Şcolii Superioare de Aviaţie.

Mai multe echipaje SMURD se deplasează la faţa locului pentru a vedea dacă există victime. Autorităţile au identificat numele persoanelor implicate în accident, însă nu există informaţii exacte privind eventuale victime. Potrivit primelor informaţii, una dintre persoanele care se afla la bord ar fi sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa accidentul.

Ministrul Apărării Mircea Duşa a declarat că autorităţile au demarat o anchetă pentru a afla cauza accidentului, dar şi numărul şi starea eventualelor victime.

Gandul.info relatează că, potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, pasagerii au fost răniţi, iar doi dintre aceştia se află în stare bună de sănătate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS