Prima ediţie Festivalului de Ştiinţe Bucharest Science Festival, un eveniment care îşi propune să dezvăluie publicului larg cunoaşterea ştiinţifică, va avea loc în perioada 25 – 29 septembrie, informează Mediafax.ro. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, timp de cinci zile, expoziţii, conferinţe şi dezbateri, experimente şi demonstraţii, proiecţii de documentare vor deschide participanţilor perspective noi asupra Universului şi vieţii.
Printre evenimentele din calendarul festivalului se numără expoziţia „Xperiment! – Omul şi Viaţa: Cum suntem alcătuiţi noi, oamenii? Cum ne funcţionează corpul?” (interactivă, pentru întreaga familie, prezentată de Da Vinci Learning), care va fi organizată la Institutul Francez din Bucureşti. Festivalul va include şi expoziţia „O privire spre tehnologia trecutului: O colecţie impresionantă de aparate şi echipamente din secolele trecute”, la Muzeul Naţional de Istorie a României.
De asemenea, seară de seară, vor fi proiecţii de filme documentare urmate de prezentări susţinute de oameni de ştiinţă la Libraria Humanitas de la Cişmigiu, va fi organizat un maraton al filmelor ştiinţifice care vor oferi noi perspective asupra Universului şi vieţii – De la Fizică la Biologie, de la Astronomie la Matematică, la Cinema Elvira Popescu şi Cinema Studio, pentru public fiind organizate şi observaţii astronomice. Programul festivalului este disponibil pe site-ul www.BucharestScienceFestival.ro.