41.2 C
Craiova
luni, 11 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateCristian Preda a solicitat PE să nu valideze mandatul lui Ovidiu Silaghi

Cristian Preda a solicitat PE să nu valideze mandatul lui Ovidiu Silaghi

Eurodeputatul democrat-liberal Cristian Preda a declarat astăzi pentru Mediafax că a trimis preşedintelui Parlamentului European (PE), Martin Schulz, şi preşedintelui Comisiei de afaceri juridice (JURI) o solicitare ca mandatul proaspătului europarlamentar Ovidiu Silaghi să nu fie validat, pe motiv că un urmărit penal nu respectă reputaţia pe care o presupune apartenenţa la PE. Preda susţine că europarlamentarii trebuie informaţi în legătură cu intenţiile fostului ministru român al Transporturilor: eurodeputaţii „trebuie să ştie că, validând mandatul lui Silaghi, acceptă interpretarea” acestuia, care foloseşte calitatea de membru al PE „ca un scut în faţa justiţiei din România”.

Cererea de invalidare a mandatului lui Ovidiu Silaghi se bazează pe o serie de prevederi din Regulamentul de procedură al PE. Articolul 1 din Anexa 1 a Regulamentului menţionează faptul că eurodeputaţii trebuie să respecte câteva „principii generale de conduită: acţiunea dezinteresată, integritatea, trasnparenţa, conştiinciozitatea, cinstea, responsabilitatea şi respectarea reputaţiei Parlamentului”.

Totodată, comisia de verificare a validităţii mandatelor „ar trebui să pună întrebări privind sărirea mai multor poziţii din lista PNL” de la europarlamentarele din 2009, a mai precizat Cristian Preda, în condiţiile în care Partidul Naţional Liberal a obţinut cinci mandate de europarlamentar la alegerile din 2009, iar Ovidiu Silaghi era plasat pe locul şapte pe listă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS