Ieri s-a finalizat prima probă de competenţe a bacalaureatului, ce a vizat comunicarea în limba română.
La nivelul judeţului Dolj, proba de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română a fost susţinută de 5.078 de candidaţi şi s-a desfăşurat în 43 de centre de examen.
Subiectele au vizat citirea cursivă şi înţelegerea unui text literar sau nonliterar la prima vedere, precum şi identificarea receptorului mesajului. Potrivit rezultatelor evaluării, doar 66%, ceea ce în cifre reprezintă 3.353 de absolvenţi de studii liceale, au dovedit că au cel mai înalt nivel de competenţă de comunicare în română, fiind notaţi cu „experiementat“. 1.079 dintre elevii din Dolj au dat răspunsuri pentru nivelul „avansat“, iar 12%, adică 635 de candidaţi din Dolj, au arătat că au cunoştinţe medii de comunicare în limba română. „Cele mai multe rezultate bune au fost obţinute la colegiile «Elena Cuza», «Carol I» şi «Fraţii Buzeşti» la nivelul Craiovei, iar în ceea ce priveşte judeţul, rezultate excepţionale au fost la Liceul «Independenţa» din Calafat şi la Liceul «Constantin Brâncoveanu» din Dăbuleni“, a precizat inspectorul şcolar Alexandrina Năstase, vicepreşedintele comisiei de bacalaureat de la nivelul judeţului Dolj.
Prezenţă de 97%
În ceea ce priveşte absentesimul de la prima probă a bacalaureatului, în Dolj, 168 de candidaţi nu s-au prezentat pentru evaluare. În aceste condiţii, ei pot susţine celelalte examene, dar nu pot promova sesiunea până nu trec prin toate probele. Procentul de prezenţă a fost de 96,79%. Cei mai mulţi absenţi s-au înregistrat la centrele de examen din Craiova, respectiv la Liceul Tehnologic Auto şi Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate. Unul dintre candidaţii de la centrul de examen organizat la Colegiul „Ştefan Odobleja“ a fost eliminat din prima zi pentru că a intrat în sala de examen cu telefonul mobil.
Luni începe a doua probă
Potrivit calendarului de examen, în perioada 12-14 iunie se desfăşoară proba de evaluare a cunoştinţelor de comunicare în limba maternă. La nivelul judeţului Dolj, nu există nici un candidat care să treacă prin această evaluare. Prin urmare, următorul examen este cel de evaluare a competenţelor digitale, care va începe luni, 17 iunie, şi se va derula pe toată durata săptămânii viitoare. Candidaţii trebuie să arate că ştiu să folosească calculatorul, dar şi că au cunoştinţe teoretice. Evaluarea va viza identificarea a patru niveluri de competenţă: începător, mediu, avansat şi experimentat. Ultima probă de evaluare a competenţelor va fi în intervalul 25-28 iunie şi va viza comunicarea într-o limbă de circulaţie internaţională.

