Știri de ultima orăActualitateFost şef şi fost director financiar la SNLO, somaţi să plătească trei milioane de lei către CEO

Fost şef şi fost director financiar la SNLO, somaţi să plătească trei milioane de lei către CEO

Fostul şef al fostei Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), Daniel Burlan şi fostul director financiar Daniel Olaru au fost somaţi de conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO), prin adrese trimise la domiciliile acestora, să plătească trei milioane de lei unităţii energetice, sumă imputată de Curtea de Conturi. Daniel Burlan a declarat, astăzi, pentru Mediafax, că el şi fostul director financiar al fostei SNLO, Daniel Olaru, au primit acasă o adresă de la conducerea CEO, prin care sunt somaţi să plătească trei milioane de lei unităţii energetice.

Daniel Burlan a afirmat că suma respectivă le-a fost greşit imputată, menţionând că decizia Curţii de Conturi prevede ca penalităţile să fie calculate până la plata lor efectivă, ceea ce ar însemna că şi actuala conducere a CEO trebuie să plătească. „Eu nu mai sunt în funcţie din mai 2012. Cine plăteşte pentru perioada asta, din mai 2012 până acum? Lor şi-au trimis adrese din astea prin care să-şi ceară banii? Nu au nici o bază legală pentru un astfel de demers. Este evident că nu am de unde să plătesc o astfel de sumă”, a spus Burlan.

Curtea de Conturi a constatat în raportul de activitate pe anul 2011 că fosta SNLO a beneficiat de un ajutor de stat pe care nu l-a cheltuit în totalitate în mod legal, actuala conducere a CEO, care include fosta SNLO, fiind obligată să recupereze penalităţi, dobânzi şi majorări de întârziere în cuantum de peste trei milioane de lei.

Managerul privat al CEO, Laurenţiu Ciurel, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că, cel mai probabil, unitatea energetică îi va imputa lui Burlan şi suma de 19,8 milioane de lei pe care o are de recuperat de la Clubul de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi de la alte două echipe mai mici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS