Știri de ultima orăActualitateSedinta suspendata in doi timpi si trei miscari

Sedinta suspendata in doi timpi si trei miscari

Ultima sedinţa extraordinară a legislativului local, convocată de primarul Antonie Solomon, nu s-a mai ţinut din lipsă de cvorum, după ce au ieşit din sală consilierii PSD şi PNL, iar apoi inclusiv uneperiştii fideli primarului.

Şedinţa se anunţa agitată, după ce, cu o zi înainte, reprezentanţii UNPR (partidul primarului Solomon) şi cei ai PSD (partidul Olguţei Vasilescu, contracandidata lui Solomon în apropiatele alegeri locale) au avut schimburi dure de replici şi acuzaţii reciproce în conferinţe de presă convocate de cele două partide. Cum era de aşteptat, primarul Antonie Solomon nu a venit la şedinţa extraordinară pe care o convocase pentru vineri, la ora 10, evitând pe această cale o confruntare atât cu foştii săi colegi de la PDL, cât şi cu reprezentanţii PSD. Supărat că primarul nu şi-a făcut apariţia, consilierul pesedist Florentin Tudor a cerut 10 minute de pauză, pentru ca primarul Antonie Solomon să își facă apariția la prezidiu, precizând că niciunul dintre consilierii USL nu va mai rămâne în sală, dacă primarul nu participă la lucrările ședinței de consiliu. După cele zece minute, Florentin Tudor a luat din nou microfonul şi a spus: "Dacă subiectele de pe ordinea de zi nu sunt atât de importante încât dânsul să participe la şedinţă, vom reveni atunci când domnia sa poate să participe". Apoi toţi consilierii PSD şi doi dintre cei liberali (Pavel Badea şi Emilian Ştefârţă) s-au ridicat şi au părăsit sala. Rămasă printre ultimii, pesedista Bianca Predescu a susţinut la rândul ei că niciunul dintre punctele de pe ordinea de zi nu justifica organizarea unei şedinţe extraordinare.
În zadar Nicoleta Miulescu, secretarul municipalităţii, a încercat să le explice consilierilor că, potrivit legii, prezenţa primarului la şedinţele Consiliului Local nu este necesară.
Şi totuşi, şedinţa s-ar fi putut desfăşura. Cvorum de şedinţă exista, deoarece pe lângă cei 6 uneperişti şi 9 pedelişti mai rămăseseră în sală liberalul Lucian Mincu şi pesedistul Nicolae Pârvuleasa. La un moment dat, însă, reprezentanţii UNPR s-au ridicat şi ei şi au părăsit sala fără nici o explicaţie, luându-i cu ei şi pe Mincu şi Pârvuleasa.
Ultimii rămaşi în sală au fost cei 9 consilieri PDL.
"Noi, consilierii democrat-liberali, am rămas în sală pentru că am înţeles importanţa proiectelor propuse pe ordinea de zi. Trebuia să mai punem încă 3,5 milioane de lei pentru a reface drumurile din Craiova, care sunt într-o stare jalnică. Nu putem să rezolvăm această problemă pentru că unii au numai interese politice. Noi am înţeles să rămânem în această şedinţă pentru a rezolva problemele craiovenilor, indiferent ce înţelegeri ascunse există între diverşi colegi din Consiliul Local", a spus la rândul său viceprimarul PDL Mărinică Dincă, aruncând la rândul său vina pentru această situaţie pe primarul Antonie Solomon, care "nu vrea să rezolve probleme stringente ale Craiovei, cum sunt drumurile, străzile şi parcările".
Nefiind îndeplinit cvorumul de şedinţă, pedeliştilor nu le-a rămas decât să părăsească şi ei sala, nu înainte de a le ura “Sărbători fericite” craiovenilor.

Adrian DINU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS