În această dimineaţă s-a deschis piaţa specializată în comercializarea mieilor din Craiova. Aceasta a fost amenajată în piaţa din strada Brestei, iar programul este de luni până vineri între orele 08.30 şi 18.00. Sâmbătă este deschisă între 8.30 şi 14.00.
La această oră, în piaţă se găsesc şapte producători, iar preţul cărnii de miel viu este de 14 lei/kg.
Pe lângă acest preţ, cumpărătorul trebuie să mai plătească 12 lei. Din această sumă, 1 leu costă sacul în care va fi transportat mielul, 1 leu va merge către Direcţia Sanitar Veterinară, iar 10 lei se va duce către firma specializată în sacrificare şi tranşare.

