Știri de ultima orăActualitate Băsescu a rechemat ambasadorii din Kazahstan, Tunisia, EAU, Algeria, Qatar, Malaezia şi Brunei

Băsescu a rechemat ambasadorii din Kazahstan, Tunisia, EAU, Algeria, Qatar, Malaezia şi Brunei

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, azi, decretele de rechemare din funcţie pentru ambasadorii României în Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Qatar, Malaezia şi Brunei Darussalam, informează Mediafax.
Emil Rapcea fusese acreditat în Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan în anul 2008. El lucrează în Ministerul de Externe din 1976.
De asemenea, preşedintele a semnat decretul de rechemare a lui Sorin Mihail Tănăsescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Tunisia. În anul 2010, CNSAS cerea Curţii de Apel Bucureşti să constate că ca fost colaborator al fostei Securităţi, dosarul acestuia relevând că şi-a pus la dispoziţie locuinţa pentru întâlniri conspirative.
Traian Băsescu a mai semnat şi decretele de rechemare a lui Victor Mircea din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Algeria, a lui Niculaie Goia din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Emiratele Arabe Unite, a lui Petru Petra din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Malaezia şi în Brunei Darussalam precum şi a lui Adrian Măcelaru din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Qatar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU