Proiectul de buget al României pentru anul 2012 este unul prudent, "pentru vreme rea", prin care se doreşte menţinerea stabilităţii macroeconomice, însă "dacă nu va fi furtună, va fi mai bine pentru toată lumea", a declarat premierul Emil Boc în această seară, la începutul întrevederii liderilor coaliţiei de guvernare cu reprezentanţii delegaţiei FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
"Pentru 2012 vom pregăti un buget naţional de vreme rea, iar în cazul că vremea va fi mai bună, va fi mai bine pentru toată lumea. Este mai bine să preîntâmpinăm ce e mai rău şi să consolidăm stabilitatea noastră macroeconomică. Acesta este obiectivul cel mai important al Guvernului: să nu pierdem ce am obţinut în ultimii doi ani prin Acordul nostru şi datorită sprijinului oferit de români. Deci, aşa cum am văzut astăzi, mai ales în Grecia, nu vor fi ştiri pozitive, iar vremea în Europa din punct de vedere economic nu este foarte bună, dar aşa cum am spus, vom fi pregătiţi pentru această vreme rea în 2012, iar în cazul unei vremi mai bune, va fi mai bine pentru toţi. Sau cel puţin dacă nu va fi furtună va fi mai bine pentru toţi, atât aici în România, cât şi în Europa", a declarat şeful Guvernului, citat de Agerpres.
Boc: Bugetul pentru 2012 e făcut pentru vreme rea
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

