O comisie de control va verifica, între 1 şi 4 noiembrie, modul în care operatorii de transport implicaţi în accidentul care a avut loc în Ungariei au respectat condiţiile de operare de transport rutier de persoane şi marfă, a anunţat azi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), citat de NewsIn.
Astfel, ministrul Anca Boagiu a semnat un ordin de ministru privind constituirea comisiei de control.
Comisia va verifica activitatea de transport rutier şi de marfă a operatorilor implicaţi, în principal în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale specifice privind autorizarea şi licenţierea, omologarea şi inspecţia tehnică, şi derularea activităţii specifice.
La finalul controlului, comisia va prezenta ministrului Anca Boagiu un raport şi propuneri de măsuri.

