Știri de ultima orăActualitateProcurorii americani vor renunţa la cazul împotriva lui Dominique Strauss-Kahn

Procurorii americani vor renunţa la cazul împotriva lui Dominique Strauss-Kahn

Procuratura din New York a anunţat-o ieri pe Nafissatou Diallo, camerista care susţine că a fost agresată sexual de Dominique Strauss-Kahn, că va renunţa la cazul împotriva fostului director al Fondului Monetar Internaţional (FMI), informează NewsIn. Procurorii americani au precizat că au luat această decizie după ce presupusa victimă, imigrantă din Guineea, şi-a pierdut credibilitatea. "Dacă noi nu avem încredere totală în ea, nu putem să cerem juriului să aibă", a explicat acuzarea într-un document înaintat ieri Curţii Supreme a statului federal New York.  Potrivit unui purtător de cuvânt al Procuraturii, Strauss-Kahn urmează să compară în instanţă astăzi, la ora locală 11.30 (18.30 ora României), fiind nevoie ca un judecător să aprobe închiderea dosarului.

Decizia a fost criticată de avocatul lui Diallo, Kenneth Thompson, care a spus că procurorul însărcinat cu dosarul, Cyrus Vance, îi "refuză unei femei dreptul de a i se face dreptate în caz de viol". "Nu numai că a întors spatele victimei, dar a întors spatele dovezilor criminalistice, medicale şi de alt tip în acest caz", a subliniat Thompson.

Acuzaţiile aduse lui Dominique Strauss-Kahn au început să fie puse sub semnul întrebării după ce credibilitatea cameristei a început să nu mai fie solidă, fapt care de altfel a dus la eliberarea din arest a fostului şef al FMI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII