Şomerii gorjeni au şansa de a-şi găsi mai repede un loc de muncă, în urma cursurilor gratuite de calificare într-o altă meserie oferite în cadrul unui program cu finanţare europeană. Proiectul cu o valoare de peste cinci milioane de euro este implementat în întreaga Oltenie de către Asociaţia „Şanse egale pentru fiecare“ din Craiova. Caravana Centrului de reintegrare a şomerilor a sosit ieri şi la Târgu Jiu, amplasând un cort în Piaţa Revoluţiei. Toate persoanele interesate vor primi materiale informative cu privire la activitatea Centrului de Reintegrare a Șomerilor Craiova, iar șomerii ce fac parte din grupul-țintă al proiectului (persoanele inactive, șomeri de lungă durată, șomeri cu vârsta peste 45 de ani și șomeri tineri) se vor putea înregistra pentru a beneficia de serviciile asociaţiei amintite. Caravana îşi va continua traseul în lunile august şi septembrie în judeţele Olt (Slatina), Vâlcea (Râmnicu Vâlcea), respectiv Mehedinţi (Drobeta Turnu-Severin).
Îşi caută de lucru
de doi ani
Primii gorjeni şomeri au beneficiat deja de asistenţă. Oamenii îşi caută serviciu de luni întregi, însă nu au reuşit să facă rost de o slujbă stabilă. Prin intermediul Centrului de Reintegrare a Şomerilor, persoanele fără un loc de muncă pot să îşi schimbe meseria, absolvind unul dintre cele cinci cursuri organizate gratuit. Alte cinci cursuri de calificare vor fi organizate pe diferite domenii de activitate, în funcţie de datele care vor fi culese de la şomerii din judeţul Gorj şi din întreaga Oltenie. Transportul la cursuri este, de asemenea, gratuit, în cazul în care acestea sunt organizate la Craiova. „Am 43 de ani şi de doi ani numai şomer am stat. Am încercat să mă angajez, dar cu cât eşti mai în vârstă, cu atât şansele îţi sunt mai mici. O să particip la cursuri şi cred că este o şansă să mai ai o meserie care ar putea să te ajute să îţi găseşti un loc de muncă. E bine că se mai gândeşte cineva să îi ajute pe cei fără loc de muncă. Uneori e bine să te sfătuieşti cu cineva ce să faci“, a declarat Radu Ion, din Târgu Jiu. Caravana Centrului de reintegrare a şomerilor va fi şi astăzi prezentă în Piaţa Revoluţiei din Târgu Jiu, între orele 9.00 şi 17.00. Proiectul îşi propune să sprijine peste 3.000 de şomeri. Din ianuarie şi până în prezent, 80 de persoane care au fost consiliate în cadrul caravanei şi-au găsit un loc de muncă.
• Eugen Măruţă