Știri de ultima orăActualitate2.500 de angajaţi ai Poştei Române vor părăsi în acest an compania

2.500 de angajaţi ai Poştei Române vor părăsi în acest an compania

Poşta Română, compania cu cel mai mare număr de angajaţi din România, intenţionează să îşi reducă numărul angajaţilor cu maxim 2.500 până la sfârşitul acestui an, de la peste 35.000 în prezent, a declarat azi pentru NewsIn directorul general, Daniel Neagoe.
"În prezent, negociem cu sindicatele, pentru ca într-o primă fază să fie plecări voluntare. Am bugetat câte zece salarii compensatorii medii pentru 2.480 de angajaţi, în total însemnând 12.000 lei brut. Sperăm să nu se ajungă la disponibilizări forţate", a precizat Daniel Neagoe.
Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2011 al companiei, Poşta Română îşi propune să rămână astfel cu 32.663 angajaţi până la finalul anului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS