10.1 C
Craiova
luni, 16 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateAlimentele ar putea fi etichetate cu buline colorate, în funcţie de pericolul pentru sănătate pe care îl prezintă

Alimentele ar putea fi etichetate cu buline colorate, în funcţie de pericolul pentru sănătate pe care îl prezintă

Senatorii din Comisia pentru sănătate au avizat astăzi favorabil o iniţiativă legislativă care prevede etichetarea produselor alimentare cu buline de diverse culori, în funcţie de cât de sănătoase sunt daunătoare sunt. Dacă propunerea legislativă privind unele măsuri suplimentare pentru etichetarea produselor alimentare, care îl are ca iniţiator pe senatorul PDL Dumitru Staicu, va fi adoptată de ambele Camere al Parlamentului, produsele alimentare vor avea înscrisă pe etichetă sau pe ambalaj o bulină verde, portocalie sau roşie. Astfel, bulina verde va fi folosită pentru produse alimentare sănătoase, care pot fi consumate zilnic, fără să prezinte vreun risc pentru sănătate, cea portocalie pentru produsele alimentare care trebuie să fie consumate cu moderaţie şi cea roşie va fi utilizată pentru a marca produsele alimentare care conţin substanţe sau aditivi alimentari care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii.

Potrivit propunerii legislative, criteriile în baza cărora va fi acordată fiecărui produs alimentar câte o bulină vor fi stabilite de Ministerul Sănătăţii, care va avea în vedere factori precum gradul de pericol, tipul şi cantitatea de aditivi alimentari din fiecare produs.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS