Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu, a spus, miercuri seară, la B1 TV, că 20% dintre angajaţii ministerului ar trebui să fie trimişi acasă, în urma unui proces de restructurare. Ministrul s-a referit la toate structurile ministerului, la ANAF şi la cele teritoriale, adică direcţiile generale ale finanţelor publice, Garda Financiară şi direcţiile vămilor. „Cel puţin 20% ar trebui să plece. Noi trebuie să reducem birocraţia în minister, iar structurile de control trebuie să devină mai eficiente“, a declarat Ialomiţianu. „Nu trebuie să mai ajungem să mai facem plăţi la ghişeu pentru că suntem o ţară a Uniunii Europene“, a precizat ministrul, referindu-se la faptul că va trebui diminuat şi personalul de la trezorerii. În teritoriu se discută de ceva vreme de reorganizarea structurilor care aparţin de Ministerul Finanţelor, dar nu se cunoaşte numărul celor care ar urma să plece acasă. Directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, Eugen Călinoiu, a precizat, pentru GdS, că până în acest moment „sunt numai discuţii despre restructurare“. Călinoiu a mai spus că nu se ştie concret cum se va face restructurarea şi că ministerul nu le-a cerut date legate de structura de personal.
Restructurare de personal la Finanţe
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

