Pentru persoanele cu deficienţe de auz, găsirea unui loc de muncă nu este un lucru uşor. Totuşi, doi dintre absolvenţii Centrului Şcolar „Beethoven“ din Craiova au reuşit să-şi construiască o carieră.
Chiar dacă în comparaţie cu anii trecuţi, agenţii economici sunt mult mai deschişi către angajarea unor persoane cu deficienţe, pentru persoanele cu deficienţe de auz este încă destul de greu să-şi găsească un loc de muncă. „Este mai greu pentru că încă există mentalităţi care trebuie schimbate. Există agenţi economici care nu vor sau nu pot să înţeleagă că persoana surdă poate să fie egală tuturor celorlalte persoane. Totuşi, porţile s-au mai deschis. Sunt situaţii în care oamenii ne mulţumesc că ne-am dus către ei, pentru că noi, ca şcoală, nu ne-am terminat misiunea în momentul în care copiii termină şcoala. Ne implicăm şi în procesul de angajare – mergem, batem pe la porţile agenţilor economici, avem proiecte de practică. Chiar dacă este mai greu, nu este însă imposibil“, a declarat Ana-Maria Oancea, directorul Centrului Şcolar „Beethoven“ din Craiova. Aceasta a explicat că absolvenţii şcolii sunt foarte buni în ceea ce fac. Cei care nu au urmat o facultate lucrează croitorie sau tinichigerie-vopsitorie auto. Există însă şi câţiva care au reuşit să-şi construiască o carieră. „Avem un fost absolvent care este profesor de matematică, avem informaticieni (mulţi copii din seriile de acum patru-cinci ani) care practică meseria şi sunt foarte buni programatori. În asistenţă socială lucrează foarte mulţi – Facultatea de Teologie şi Asistenţă Socială de la Piteşti este un lucru extraordinar pentru noi“, a adăugat Ana-Maria Oancea.
„A fost foarte greu, însă prin ambiţie şi străduinţă am reuşit“
Un exemplu în acest sens este Ramona Jianu, inspector la Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Dolj. A avut ambiţia de a-şi depăşi acest handicap şi a reuşit. Absolventă a Facultăţii de Teologie şi Asistenţă Socială de la Piteşti şi a unui master, este o persoană veselă şi foarte deschisă, care la birou este foarte respectată. „Mi-am dorit să fiu asistent social încă din liceu şi până la urmă dorinţa mi s-a îndeplinit. A fost foarte greu, însă până la urmă, prin ambiţie, am reuşit. Prima dată când am dat examenul de asistent social mi s-a spus că nu am nici o şansă şi eu mi-am zis că am terminat facultatea de profil şi trebuie să am şansă. Am picat însă. Am reuşit însă a doua oară şi acum sunt foarte bine. Cu colegii mă înţeleg bine, m-am acomodat cu serviciul, mi-e uşor, mă descurc. Fac şi muncă de teren, şi muncă de birou“, a declarat Ramona Jianu la întâlnirea cu profesorii, organizată cu prilejul „Zilelor Şcolii“. Aceasta a explicat că foarte mult a ajutat-o şi proteza auditivă pe care a obţinut-o în facultate, dar şi perseverenţa. „Persoanele cu dizabilităţi au foarte multă răbdare. Când îşi propun ceva, nu se lasă şi luptă până ajung să obţină acel lucru pe care şi-l doresc. Şi când au ajuns să obţină acel lucru vor mai mult“, a adăugat Ramona Jianu.
Toţi suntem egali şi trebuie să ne ajutăm
Ramona Jianu nu este însă un exemplu singular. Cătălin Vădăstreanu este diacon pentru persoane cu deficienţe de auz la Mitropolia Craiova şi asistent social la Asociaţia Vasiliada. A terminat liceul în urmă cu cinci ani şi, deşi în timpul liceului îşi dorea să ajungă cel mai mare fotbalist, a urmat Facultatea de Teologie din Piteşti şi master în Managementul Serviciilor Sociale de Sănătate. În prezent, urmează un master de Interpret limbaj mimico-gestual. E o persoană blândă, care îşi doreşte să ajute persoane cu dizabilităţi şi care este unul dintre „ambasadorii“ României în străinătate. „Pentru mine, în liceu cel mai important era să fiu cel mai mare fotbalist, dar am realizat că nu acesta este drumul pe care trebuie să merg“, a declarat Cătălin Vădăstreanu. Părintele Adrian Stănulică l-a trimis la o conferinţă internaţională în Grecia pentru persoanele cu dizabilităţi. „Se intenţiona extinderea unei reţele est-europene, astfel încât să încerce să găsească mai multe ajutoare pentru persoanele cu dizabilităţi, astfel încât acestea să nu mai fie marginalizate. Fiecare participant trebuia să prezinte modul în care sunt tratate aceste persoane în ţara sa, iar la sfârşit se alegeau trei persoane care să extindă reţeaua. Şi dintre toţi, m-au ales pe mine, deşi nu am vrut. Acum trebuie să reprezint Biserica Ortodoxă pentru persoanele cu dizabilităţi în Europa. În curând, se va ţine o conferinţă la Geneva“, a adăugat Cătălin Vădăstreanu, care a explicat că toţi suntem egali şi trebuie să ne ajutăm unul pe altul.

