Clienţii ENEL Energie şi ENEL Energie Muntenia pot să-şi plătească facturile prin reţeaua de unităţi şi bancomate CEC Bank, precum şi prin internet banking, a anunţat, luni, instituţia de credit.
Clienţii pot plăti prin bancomatele băncii, dar numai dacă au carduri CEC Bank, prin ordin de plată în circuit intrabancar, prin internet banking şi în numerar la ghişeele băncii.
Încasarea sumelor în numerar se va face prin scanarea codului de bare, prevăzut pe factura fiscală.
Plătitorului nu i se percepe comision de către bancă.

