Știri de ultima orăActualitateBank of Cyprus vrea să cumpere încă 10% din acţiunile BT

Bank of Cyprus vrea să cumpere încă 10% din acţiunile BT

Bank of Cyprus vrea să-şi majoreze participaţia la Banca Transilvania (BT) la 20% din acţiuni, de la 9,99% în prezent, şi a obţinut deja aprobarea băncii centrale din Cipru, aşteptând în prezent avizul BNR.

"Majorarea participaţiei depinde şi de avizul Băncii Naţionale a României, către care grupul a transmis deja solicitarea respectivă", se arată într-un comunicat al Bank of Cyprus, prezentat luni.

Bank of Cyprus a anunţat, în luna decembrie, că a cumpărat 9,7068% din titlurile Băncii Transilvania (TLV), pentru 58 milioane de euro, şi a devenit astfel al doilea mare acţionar al băncii, după Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care controlează 14,98% din titluri. Anterior, surse bancare şi din piaţa de capital au declarat pentru MEDIAFAX că o bancă din Uniunea Europeană va prelua aproximativ 20% din acţiunile Băncii Transilvania, după ce a cumpărat un pachet reprezentând 4% din titlurile instituţiei de credit prin intermediul bursei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS