Moneda naţională era cotată în jurul nivelului de 4,2 lei/euro după prima oră de tranzacţionare de vineri, după ce peste noapte cursul a urcat spre 4,22 lei/euro, influenţat de prăbuşirea bursei americane cu 9% în ultimele două ore ale şedinţei de joi, afectată de o posibilă eroare a sistemului.
Potrivit dealerilor, cursul a evoluat în ton cu pieţele din regiune, iar măsurile de disponibilizări din sectorul bugetar scăderea salariilor şi pensiilor nu au avut o infleunţă semnificativă.
Pe de altă parte, unii jucători pot găsi favorabile aceste măsuri, ceea ce poate explica şi uşoara apreciere a leului de la deschidere.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, un program de reducere a cheltuielilor, care vizează printre altele scăderea salariilor din sistemul bugetar cu 25%, a pensiile cu 15% şi reducerea subvenţiilor. Astfel, variantele vehiculate anterior privind creşterea TVA şi a cotei de impozitare nu vor fi puse în aplicare.
Primele cotaţii ale zilei s-au situat la 4,21 – 4,2150 lei/euro, iar potrivit dealerilor paritatea a urcat peste noapte până la un maxim de 4,22 lei/euro, mişcare similară cu cea din regiune.

