Cel mai puternic declin, 71,6%, s-a înregistrat la autobuze, iar cea mai mică scădere, de 63,9%, au avut-o autoturismele. Românii sunt mai reticenţi în privinţa cheltuielilor.
Vânzările de autovehicule noi din România au căzut cu 65% în prima lună a anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, la 8.187 de unităţi, cel mai puternic declin fiind înregistrat de segmentul autobuzelor, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
În prima lună din 2008 au fost comercializate în total 23.369 de unităţi (automobile, vehicule comerciale şi autobuze).
Scăderea pieţei, atât anul trecut, cât şi în ianuarie, are ca principală cauză criza financiară, care a condus la un acces mai dificil la credite, precum şi la reţinerea consumatorilor în a cheltui. De asemenea, clienţii au intrat într-o stare de aşteptare, până la începerea programului „Rabla“.
Segmentul autoturismelor a raportat cea mai mică scădere faţă de celelalte categorii de autovehicule, de 63,9%, de la 19.712 unităţi în prima lună a anului trecut, la 7.110.
Vânzările de vehicule comerciale au avut un declin de 70,5%, de la 3.453 de unităţi la 1.019, în timp ce livrările de autobuze au căzut cel mai puternic, cu 71,6%, de la 204 la 58 de unităţi.
Dacia a rămas cea mai comercializată maşină
Clasamentul mărcilor de autoturisme, în funcţie de numărul de maşini livrate în ianuarie, este în continuare condus de Dacia (1.645 de unităţi), urmată de Volkswagen (918) şi de Hyundai (639).
Cota de piaţă a Dacia a scăzut cu 6,6 puncte procentuale, la 23,1%, în timp ce Volkswagen a urcat cu 5,7 puncte, la 12,9%, iar Hyundai a crescut cu 6,2 puncte, la 9%, după prima lună a acestui an.
Pe poziţia a patra se află Renault, cu 570 de unităţi livrate şi o cotă de piaţă de 8%. Astfel, vânzările constructorului francez au avut o scădere de 65%, de la cele 1.664 de maşini comercializate în prima lună din 2008, iar cota de piaţă s-a redus cu 0,4 puncte.
Skoda a comercializat 546 de maşini în România în ianuarie, cu 72% mai puţine decât în prima lună a anului trecut, iar cota de piaţă a mărcii s-a redus de la 9,9% la 7,7%.
Clasa mini, cea mai căutată
Cel mai căutat model de import în ianuarie a fost modelul de clasă mini (A) Hyundai i10 (271 de unităţi livrate), urmat de Renault Clio (261), Skoda Octavia (250) şi de Renault Megane (249). Top cinci este încheiat de Volkswagen Jetta, care a însumat 209 livrări în ianuarie.
Ponderea motorizărilor pe benzină a continuat să crească, astfel încât 58,6% dintre automobilele noi (autohtone şi de import) au avut motoare pe benzină, în creştere cu şase puncte procentuale. Restul de 41,4% au fost automobile cu propulsoare diesel.
Din punct de vedere al segmentelor de automobile, cea mai bine reprezentată rămâne clasa C (compactă), cu 2.276 de unităţi livrate în ianuarie (-65,8%), urmată de clasa B (maşini de clasă mică), cu 1.334 de unităţi (-61,7%) şi de Sport Utility Vehicles (SUV-uri). Ultimul segment a scăzut cel mai puţin dintre toate (-43,1%).
Clasamentul este continuat de clasa D (limuzine de familie), care a cumulat 514 unităţi în ianuarie, în scădere cu 44,8%, iar pe poziţia a cincea se regăsesc modelele de clasă mini (A), cu un total de 416 maşini, în scădere cu 60,6%.
Piaţa s-ar putea debloca în următoarele luni
Piaţa auto românească totală (automobile, autovehicule comerciale şi autobuze) a raportat un declin de 11,7% anul trecut, la 324.080 de unităţi. Piaţa auto ar putea să înceapă să se deblocheze în următoarele luni, deoarece programul de înnoire a parcului auto, denumit şi „Rabla“, ar trebui să înceapă în prima parte a lunii martie, iar incertitudinile legate de noua taxă de poluare auto au fost eliminate. Guvernul a hotărât, săptămâna trecută, reducerea cuantumului taxei cu o treime faţă de valoarea stabilită la sfârşitul anului trecut. Noua taxă pe poluare auto a intrat în vigoare joi şi are o valoare dublă faţă de suma stabilită la momentul introducerii taxei, în iulie 2008.