Gheorghe Stoian, procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, adjuncta sa, Tena Moraru, şi şeful Secţiei Judiciare, Ioana Sandu, au fost revocaţi din funcţii prin decizia Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în urma analizării cazului Gorbunov. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, după ce magistraţii au fost audiaţi în această dimineaţă, într-o şedinţă la care presa nu a avut acces.
Judecătorii de la tribunalul Dolj au scăpat însă de demitere până săptămâna viitoare. Conform reprezentanţilor CSM, Secţia pentru Procurori a invocat articolul 51, alineatul 2, litera b, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit căreia aceste măsuri se iau în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale. Reprezentanţii CSM au mai precizat că decizia se pune imediat în executare, ea putând fi contestată în 15 zile de la comunicare, în plenul Consiliului.
Discuţiile în privinţa magistraţilor de la Tribunalul Dolj vor continua pe 11 februarie pentru că se impune audierea mai multor persoane în ceea ce priveşte activitatea Tribunalului Dolj în cazul Gorbunov
La audierile de astăzi de la CSM au fost convocate şi conducerile Tribunalelor Dolj şi Braşov.
După audierile în cazul magistraţilor de la Braşov, care s-au desfăşurat în şedinţă secretă, CSM a remis alţi doi magistraţi aflaţi în funcţii de conducere. Este vorba de Preşedintele Tribunalului Braşov, Aurelia Munteanu şi de preşedintele Secţiei Penale, Dan Iulian Năstase. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.
Virgil Andrieş, şeful CSM, a declarat că până săptămâna viitoare se va finaliza ancheta magistraţilor în cazul Gorbunov.
Amănunte în Gazeta de Sud.

