Cotidianul L'Equipe a scris vineri că România a spulberat visul Franţei de a câştiga o medalie la Campionatul Mondial de handbal feminin, după ce naţionala pregătită de Gheorghe Tadici a învins joi seară ţara gazdă în sferturi, scor 34-31.
"Echipei Franţei îi convine mai bine rolul vânătorului decât cel al vânatului. Iar acest lucru a fost demonstrat încă o dată joi la Paris-Bercy" şi-a început cronica meciului L'Equipe, cu referire la faptul că naţionala Franţei a pierdut după ce a avut un avantaj de şase goluri la pauză.
"Meciul cu România a început după un scenariu perfect: un Palat al Sporturilor plin, portarul Valerie Nicolas într-o formă extraordinară (35 de atacuri oprite – 60%) şi eficienţă în atac (…) Reîntoarse de la vestiar cu moralul ridicat datorită jocului din prima repriză şi publicului, solide în toate compartimentele, franţuzoaicele puteau fi mulţumite cu avantajul lor până să înceapă dezastrul. (…) Ramona Maier şi-a găsit eficacitatea de la 7 metri, iar Cristina Neagu, la cei 19 ani ai săi, a dominat-o pe Nicolas. Cot la cot cu finalistele Campionatului Mondial până în ultima repriză de prelungiri, les bleus au căzut fizic, şi-au pierdut luciditatea în faţa porţii şi semifinala le-a scăpat", a scris sursa citată, care a tras în sfârşitul materialului concluzia amară: "Nu va fi nicio medalie pentru Franţa"
Handbal – L’Equipe: „România a frânt visul Franţei”
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei