Știri de ultima orăActualitatePrimarul PSD din Săcelu şi un afacerist, reţinuţi de DNA

Primarul PSD din Săcelu şi un afacerist, reţinuţi de DNA

Primarul PSD al comunei Săcelu, din judeţul Gorj, Dănuţ Rentea, şi omul de afaceri gorjean Alexie Mihăilă au fost reţinuţi ieri de procurorii anticorupţie, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, în vederea obţinerii ilegale de fonduri europene.

Biroul Târgu Jiu de pe lângă Serviciul Teritorial Craiova din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală împotriva celor doi. Potrivit unui comunicat al DNA, Dănuţ Rentea este acuzat de luare de mită, primire de foloase necuvenite, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, toate acestea pentru obţinerea în mod ilegal de fonduri de la Comunitatea Europeană.
Alexie Mihăilă, administrator la SC Hiral Exim SRL Bumbeşti-Jiu, este cercetat pentru dare de mită, instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi la fals intelectual, ambele în formă continuată, precum şi complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.
Procurorii au dispus joi, 16 august, prin ordonanţe, reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a celor doi inculpaţi, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Rentea, acuzat că a primit mită 1,2 miliarde de lei

Conform procurilor anticorupţie, în cursul anului 2004, Primăria Săcelu a beneficiat de fonduri SAPARD în valoare de peste 29 de miliarde de lei vechi pentru realizarea lucrării de extindere şi modernizare a reţelei de alimentare cu apă a localităţii. Primarul este acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Alexie Mihăilă 1,2 miliarde de lei vechi, pentru ca firma acestuia să câştige licitaţia pentru realizarea lucrărilor respective. Astfel, consorţiul de firme format din SC Hiral Exim SRL şi SC Edvaur SRL a fost declarat câştigător al licitaţiei. Şpaga ar fi fost primită de primar după decontarea primei tranşe de către Agenţia SAPARD.
Deşi comisia de evaluare nu
s-a întrunit, primarul Dănuţ Rentea a semnat, în calitate de preşedinte al acestei comisii, minuta întâlnirii pregătitoare şi raportul de evaluare pentru atribuirea către societatea Asean SRL din Târgu Jiu a contractului de verificare a proiectului tehnic, caietelor de sarcini şi detaliilor de execuţie. Primarul a prezentat aceste înscrisuri în vederea avizării de către Agenţia SAPARD. „Rentea a întocmit şi semnat rapoartele de execuţie din iunie, iulie şi septembrie 2004 şi procesele-verbale de recepţie, în care a menţionat date nereale privind stadiul şi valoarea lucrărilor, şi a semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor prin care se atesta, în mod nereal, că lucrările au fost terminate“, se precizează în comunicatul DNA. De asemenea, primarul a folosit şi prezentat documente false, inexacte sau incomplete la depunerea dosarelor şi cererilor de plată la Agenţia SAPARD.
Dănuţ Rentea a dispus ilegal deblocarea garanţiei de bună execuţie, în sumă de peste 1,3 miliarde de lei vechi, cu toate că lucrările nu erau terminate, iar recepţia nu a fost realizată în totalitate, falsificând semnătura contabilului Primăriei Săcelu pe mai multe adrese.

A încasat în mod nejustificat peste nouă miliarde de lei

Omul de afaceri Alexie Mihăilă este acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi dispus întocmirea documentaţiei pentru consorţiul Hilar Exim şi Edvaur, deşi nu avea echipamente şi personal necesar pentru realizarea lucrărilor. De asemenea, Mihăilă ar fi emis facturi fiscale însoţite de situaţii de lucrări, liste de consum, centralizatoare şi devize în care au fost menţionate cantităţi şi valori pentru lucrări neexecutate sau neconforme cu proiectul tehnic. Omul de afaceri ar fi dispus întocmirea în fals a documentelor privind calitatea execuţiei lucrărilor, a semnat procesele-verbale de control al calităţii lucrărilor, toate completate cu date nereale, şi i-a predat aceste documente primarului Dănuţ Rentea, pentru a fi depuse la Agenţia SAPARD.
În urma acestui contract, firma SC Hiral Exim SRL a încasat peste 27,7 miliarde de lei vechi, din care peste nouă miliarde de lei vechi reprezintă valoarea lucrărilor neexecutate sau neconforme calitativ.

Patronul de la Edvaur, suspectat că şi-a aruncat în aer locuinţele

Patronul societăţii Edvaur, Pavel Nicovală, este şi el cercetat penal în mai multe dosare de natură economică, acesta fiind un om de afaceri controversat. La două din reşedinţele lui au avut loc, în urmă cu aproximativ un an, două explozii, de care este bănuit chiar Nicovală, acesta lucrând ca artificier. Patronul a fost cercetat pentru că ar fi folosit substanţe explozibile şi că şi-ar fi aruncat în aer propriile locuinţe, dar nu a fost trimis în judecată din cauza probelor insuficiente.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII