24 C
Craiova
joi, 31 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePD vrea referendum pentru votul uninominal

PD vrea referendum pentru votul uninominal

Partidul Democrat va cere preşedintelui Traian Băsescu organizarea unui referendum, în toamnă, dacă până la sfârşitul vacanţei parlamentare, comisia electorală nu adoptă proiectul legii votului uninominal. Anunţul a fost făcut de liderul PD, Emil Boc.
Democraţii sunt nemulţumiţi că, după ce s-a ajuns la un consens între PSD, PNL şi PD, discuţiile pe marginea legii privind introducerea votului uninominal s-au blocat în comisia de cod electoral. Liderul PD, Emil Boc, susţine că niciun partid nu va avea de pierdut odată cu introducerea votului uninominal. "Dacă până la sfârşitul vacanţei parlamentare comisia nu va adopta proiectul legii, PD va solicita preşedintelui ca imediat să organizeze un referendum naţional pentru introducerea votului uninominal. Nu e admisibil ca partide ca PSD să se joace de-a hoţii şi vardiştii cu Legea votului uninominal sub pretextul că sunt slabi în sondaje", a declarat Emil Boc. Preşedintele PD acuză PSD şi PNL că tergiversează adoptarea legii privind introducerea votului uninominal. Discuţiile din comisia de cod electoral s-au blocat după ce PSD a cerut modificări suplimentare ale legii faţă de forma pe care s-au înţeles iniţial cu PNL şi PD.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS