Tribunalul Constanţa l-a condamnat astăzi la detenţie pe viaţă pe Ştefan Remus Chiper, autorul a trei crime comise în serie, informează NewsIn. El a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav şi tâlhărie şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată. Valoarea totală a despăgubirilor morale şi materiale acordate se ridică la 360.000 lei. Instanţa a instituit sechestru pe bunurile lui Chiper. Imediat după ce a fost prins în ianuarie 2006, dar şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, Ştefan Remus Chiper a recunoscut comiterea infracţiunilor şi le-a justificat prin faptul că avea foarte multe datorii la cămătari.
În anul 2000, el s-a hotărât, împreună cu un prieten, să construiască un hotel în Costineşti, urmând ca el să finanţeze investiţia, iar amicul său să pună la dispoziţie terenul. În perioada următoare, Chiper a investit o sumă mare de bani, fiind nevoit, în acest scop, să împrumute bani de la mai multe persoane, cu dobândă, indicându-i, ulterior, în acest sens pe Stelian Cuşa şi Cristian Samir, ca fiind cămătari. Neputându-şi plăti datoriile acumulate, a fost nevoit să vândă proprietăţile familiei, respectiv locuinţa părintească de pe strada Flămânda, o casă şi terenuri în satul Lazu sau să ipotecheze vila părinţilor săi din Eforie Sud şi apartamentul socrilor din Constanţa. Cămătarii l-ar fi ameninţat că o să-i ia casa dacă nu va plăti datoriile. Cum nu dorea ca soţia şi copilul să afle de criza financiară prin care trecea, Chiper a găsit o soluţie pentru a face rost de bani. El cunoştea că din vânzarea maşinilor de lux ies bani frumoşi, aşa că i-a venit ideea să facă rost de astfel de autoturisme. Cu un plan bine pus la punct, Chiper a atras în cursă proprietarii unor maşini scumpe.
Pe prima victimă, Neagu Pătru, a cunoscut-o în Obor, la începutul lunii decembrie 2005, şi a stabilit o întâlnire cu ea la Casa de Cultură, unde a invocat că ar vrea să cumpere maşina, dar are banii acasă. Astfel, a condus victima la el în apartament, unde avea deja pregătită arma crimei, respectiv un ciocan, şi saci, scotch şi sârmă, pentru a împacheta cadavrul.
Cea de-a doua victimă era un vechi prieten din cartierul său, la care apelase pentru a-l ajuta cu actele. Chiper nu dorea să apară ca titular în actele de vânzare-cumpărare a autoturismelor, tocmai pentru a nu i se da uşor de urmă. Pentru a nu-l da de gol, după ce s-a folosit de Claudiu Bărbulescu, Chiper l-a otrăvit cu furadan şi l-a aruncat, ca şi pe cealaltă victimă, în Canalul Dunăre – Marea Neagră.
După câteva luni, s-a hotărât să acţioneze din nou. Victimă i-a căzut Arun Omer, de 26 de ani. Numai că, de această dată, până să apuce să vândă autoturismul acestuia, rudele tânărului l-au depistat în trafic şi l-au dat ulterior pe mâna poliţiştilor.
Instanţa a dispus plata a 20.000 lei – daune materiale către părţile civile Virgil şi Melania Bărbulescu şi câte 35.000 lei – daune morale. De asemenea, Andrada Bărbulescu va primi 5.000 lei – daune morale. Rudele victimei Omer Arun vor primi 25.000 lei daune materiale. Melec şi Giumal Omer vor fi despăgubiţi moral cu câte 35.000 lei, iar Senghin Mustafa cu 30.000 lei. Câte 35.000 lei vor primi cei doi copii ai victimei, care vor avea parte şi de o prestaţie periodică egală cu 1/3 din salariu. Tot cu câte 35.000 lei vor fi despăgubite şi părţile civile Mariana şi Constantin Rus.
Instanţa a mai dispus instituirea sechestrului asigurator pe bunurile bărbatului. Potrivit informaţiilor de la Administraţia Financiară, Chiper ar deţine şase autoturisme şi o jumătate dintr-un imobil situat din Eforie Nord. Sentinţa poate fi atacată în apel.
Constanţa: Criminal în serie, condamnat la detenţie pe viaţă
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei