Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, are suspiciuni în legătură cu refuzul repetat al procurorul general Laura Codruţa Kovesi de a permite prezenţa unor procurori în faţa Comsiei care anchetează legalitatea interceptărilor telefonice.
Olteanu spune că există ceva suspect în această problemă. Kovesi a explicat însă că nici un procuror nu se va prezenta în faţa Comisiei pentru că magistraţii răspund doar în faţa Consiliului Superior al Magistraturii. Motivaţia se regăseşte într-o scrisoare a Ministerului Public trimisă astăzi preşedintelui Camerei Deputaţilor. Scrisoarea a fost trimisă în condiţiile în care Olteanu îi explicase ieri, tot printr-o scrisoare, procurorului general că orice persoană care este citată de membrii Comsiei trebuie, obligatoriu, să se prezinte. Comsia parlamentară chemase la audieri patru procurori şi doi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DNA.
Comisia a fost înfiinţată la sfârşitul lunii aprilie, la cererea PSD şi PRM, după ce fostul director al SIE, Claudiu Săftoiu a declarat în cadrul comisiei speciale de anchetare a preşedintelui Băsescu, că instituţia pe care o conduce face interceptări cu acordul procurorului general. Potrivit legii însă interceptările se fac doar de SRI cu mandat de la judecător. Până acum au fost audiaţi directorul SRI, George Maior şi adjunctul SIE Silviu Predoiu.