A parasit Craiova in urma cu doi ani pentru a urma cursurile Conservatorului, iar de ceva timp a reusit sa-si vada visul implinit: face parte din show-bizz-ul românesc.
O singura dorinta mai are olteanca „emigrata“ in Capitala: sa nu mai foloseasca perfectul simplu.
A vazut-o, a placut-o si a invitat-o sa faca parte din „Caravana lui Axinte“. Cam aceasta ar fi povestea craiovencei care face parte din trupa de divertisment a lui Florin Petrescu, membru al grupului „Vacanta Mare“.
Claudia Ghitulescu cânta dinainte de a-l cunoaste pe Axinte (Florin Petrescu) si participa la diferite spectacole. Astfel a ajuns, in cadrul unui eveniment, sa urce pe aceeasi scena cu membrii „Caravanei lui Axinte“. Se pare ca olteanca i-a impresionat puternic pe acestia pentru ca, la putin timp dupa intâlnire, a devenit membru permanent al „Caravanei“.
Pe lânga avantaje, viata de artist are insa si neajunsuri, facultatea si spectacolele nu-i permit craiovencei sa-si viziteze prea des familia: anul acesta nu si-a vazut familia decât de Pasti si de ziua mamei sale.
„Eu o iubesc foarte mult pe mama si-mi pare rau ca nu mai petrecem suficient timp impreuna. Acum ceva timp am avut un spectacol in Craiova, dar timpul nu mi-a permis sa trec si pe la ai mei“, a spus Claudia.
Cântareata este studenta in anul II la Conservator, sectia canto-popular. Studiile sunt foarte importante pentru tânara olteanca, motiv pentru care merge in turneu cu „Caravana“ doar la sfârsit de saptamâna.
„Am cursuri de dimineata pâna seara, dar, pentru ca stiu ca si alti artisti se descurca in paralel cu facultatea si cu o cariera de succes, nu renunt nici eu“, a afirmat Claudia, care se mai intâlneste din când in când pe scarile Conservatorului cu Andra si Miki, si ele studente in cadrul aceleiasi unitati de invatamânt.
S-a bronzat in Spania
Urmând exemplul colegelor de facultate deja celebre, Claudia s-a apucat de lucru la primul sau album. Piese mai avea deja inregistrate, dar nu stie câte va mai pastra dintre acestea pentru ca acum lucreaza cu un compozitor nou: Raul.
„El este cel care-i compune piesele si Mirabelei Dauer si de aceea ma incânta colaborarea cu Raul. Este un profesionist si faptul ca lucreaza cu Mirabela Dauer il recomanda ca atare“, a afirmat cântareata.
Deocamdata, ea nu s-a gândit la un nume pentru album, dar stie ca va contine in jur de zece piese.
Din punct de vedere al stilului muzical, piesele vor fi etno, asa cum se cade unei studente la sectia canto-popular. Totusi, nu toti studentii la Conservator isi incep cariera artistica din facultate.
„Sunt singura din grupa mea de la facultate care a inceput sa aiba turneu si sa lucreze la un album“, a declarat studenta.
Si pentru ca sesiunea se apropie cu pasi repezi, Claudia si-a permis sa-si ia cu de la sine putere o vacanta. Vineri, olteanca s-a intors dintr-o vacanta de o saptamâna petrecuta la Plaja Mallorca, in Spania.
„Am vizitat zona, dar m-am si bronzat“, a afirmat craioveanca. Si cum si-a incarcat bateriile, tânara este pregatita sa-si reia lucrul.
Prioritatile sunt sesiunea, turneele cu „Caravana“ si lucrul la primul sau album, dar programul incarcat nu o impiedica sa petreaca putin timp cu prietenele.
„Sunt buna prietena cu Cristina Spatar, Ana-Maria Ferent, dar, din pacate, nu apucam sa iesim foarte des in oras, pentru ca timpul nu ne permite“, a afirmat Claudia.