Posta Româna modifica programul de lucru al subunitatilor postale din intreaga tara in perioada 29 iunie – 1 iulie, ca urmare a procedurii de denominare a monedei nationale.
Programul de lucru cu publicul va fi modificat dupa cum urmeaza:
– subunitatile postale din mediul urban vor fi inchise de joi, 30 iunie, ora 12.00, pina vineri, 1 iulie, ora 10.00;
– subunitatile postale din mediul rural vor fi inchise pe 29 si 30 iunie.
Activitatea de distribuire se desfasoara normal in mediul urban. Subunitatile postale din mediul rural nu vor efectua servicii financiare (incasari si plati), in intervalul 29-30 iunie, distribuind doar corespondenta, abonamente presa, trimiteri Prioripost etc. Conform solicitarilor partenerilor de contract, subunitatile postale nu vor incasa, in perioada 30 iunie – 3 iulie, facturile emise de Distrigaz Sud si Electrica Muntenia Sud.