26.2 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateApa minerala Perla este la vinzare in magazine

Apa minerala Perla este la vinzare in magazine

Marfa expirata, lipsa autorizatiilor sanitare de functionare, comercializarea in continuare a apei minerale Perla, la aproximativ o saptamina dupa ce Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului a dat ordin sa fie retrasa de pe piata, sint citeva dintre neregulile descoperite de inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Dolj.


Inspectorii OJPC Dolj au efectuat simbata controale la magazinele alimentare si fast-food-urile amplasate in Piata Garii.


Una dintre primele societati verificate a fost SC HAIFA SRL, care are ca puncte de desfacere un magazin alimentar si un fast-food. Vinurile oferite clientilor la peturi de doi litri aveau un continut chimic ridicat, fara ca termenul de valabilitate sa fie specificat pe eticheta, iar bauturile spirtoase erau produse contrafacute. Vinzatoarele, atit cea din alimentara, cit si cea din fast-food, nu au prezentat inspectorilor carnetele de sanatate, dar nici autorizatiile sanitare de functionare ale firmei. Mustarul nu avea trecut pe eticheta termenul de valabilitate, iar produsele din carne si panificatie erau depozitate necorespunzator.


„Este foarte grav ceea ce am descoperit in aceasta unitate cu profil alimentar. Desi s-a anuntat ca intreg lotul de apa minerala Perla, Sursa 5 Covasna, ambalat de VITAROM SRL, sa fie scos de pe piata, vinzatorii se incapatineaza sa respecte acest ordin. Trebuie sa inteleaga ca nu este vorba despre termenul de valabilitate al apei minerale, care este inca in garantie, ci de ceva mult mai grav. In conditiile in care continutul acestui lot de apa minerala ar trebui sa fie microbiologic pur, conform prevederilor legale, dar si specificatiilor de pe eticheta, intregul lot descoperit are incarcatura microbiologica. Pentru o perioada s-a dispus chiar oprirea temporara de la comercializare si a celorlalte loturi de apa minerala Perla, pina la obtinerea rezultatelor de laborator pentru fiecare lot in parte. OJPC a efectuat controale in toate tirgurile si depozitele comerciale, pentru a scoate de la comercializare acest tip de apa minerala“, a precizat Dumitru Ionescu, inspector OJPC Dolj.


Produse din carne fara eticheta


La SC SIBALCOM, vinzarea mezelurilor expirate sau a caror eticheta lipsea a fost principala abatere. Inspectorii OJPC au descoperit kilograme de cabanos, dar si iaurturi Danonino expirate. „Pentru ca afisarea termenului de garantie sa nu mai ridice probleme, la 10% din produsele din carne etichetele lipseau. Nu cu mult timp in urma, acest magazin a mai fost verificat de o echipa a inspectorilor nostri, iar neregulile descoperite au fost aceleasi“, a declarat Melania Olaru, inspectoare OJPC.


Pizza expusa la vinzare in patiseria Ano&Nadine a fost scoasa de la comercializare de inspectorii OJPC. Masa neta a produselor nu era expusa vizibil clientilor, iar produsele de patiserie nu erau depozitate conform normelor igienico-sanitare corespunzatoare. „Pizza expusa in vitrina avea modificari organoleptice vizibile si am dispus ca toate cele 23 de bucati sa fie scoase de la vinzare“, a mai spus Dumitru Ionescu.


Desi in zona existau alte numeroase fast-food-uri, la vederea inspectorilor OJPC, vinzatoarele au inchis rapid usile si s-au facut nevazute.


Pentru toate neregulile descoperite la unitatile controlate, inspectorii OJPC vor aplica sanctiuni contraventionale, a caror amenda va fi cuprinsa intre 5 si 30 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS