Faţa ovală, bărbia puţin ascuţită, cit să-i dea un aer voluntar, ochii imenşi – verde crud, de iarbă abia incolţită, cu irizări de miere topită şi tenul de o paloare nefirească, aproape translucid. O cheamă Flavia şi are 19 ani. Nu işi doreşte să ajungă fotomodel, nici prezentatoare de televiziune, nici star pop. Vrea doar să inveţe şi să i se dea posibilitatea să termine facultatea incepută acum un an.
Ca să-şi inscrie fata la Drept, la Bucureşti, mama Flaviei şi-a lăsat bărbatul bolnav de cancer in grija băiatului şi a plecat o lună in Dobrogea, la cules de vie. Ca să işi cumpere cărţi şi să-şi permită cazarea la cămin, Flavia face mereu economii: mănincă doar o dată pe zi sau deloc, merge pe jos, imbracă in fiecare zi aceleaşi haine… Primul an a răzbit. Ce urmează? Ce sacrificiu ar mai putea face?
In ciuda poveştii sale, Flavia Măricuţoiu nu este un personaj care-ţi stirneşte milă. Admiraţie, dorinţa de a ajuta, furie faţă de societate, sistem, soartă – da!, dar nu milă. Adolescenta măruntă, cu ochi pătrunzători şi timiditatea omului care se ştie sărac (financiar) intr-o lume in care banul conduce, este un copil inteligent, cu o voinţă de fier, care, teoretic, ar trebui să se bucure de acelaşi drept la educaţie ca toţi cei de virsta ei.
De la teorie la practică insă in Romania este o prăpastie in care multe destine işi află sfirşitul. In toamna anului trecut, numele Flaviei Măricuţoiu s-a aflat pe listele cu admişi a două facultăţi: Facultatea de Drept din Craiova şi cea din Bucureşti. Invăţase pe rupte, ziua, noaptea, pină uita in ce zi a săptăminii se află şi ochii i se afundau in cap, dar tot nu-i venise să creadă că a reuşit. Ea, o fată din Dăbuleni! A ales Bucureştiul. Pentru profesori, pentru prestigiul universităţii, pentru perspective.
Bănuia ce sacrificii trebuie să facă. Cel mai greu i-a fost să-şi lase acasă părinţii şi fratele. „Tata este bolnav de cancer. Nu ştiu cum a supravieţuit pină acum. Mai am un frate de 16 ani. Cum ne descurcăm? Adevărul este că nu prea ne descurcăm…“.
Primul an de facultate a fost chinuitor. „E scumpă viaţa in Bucureşti. Măninc doar o dată pe zi, sau deloc, pe ai mei nu i-am văzut decit de Crăciun. Costă 300.000 de lei biletul de tren. Dar cel mai mult mă doare că nu am bani de cărţi. Cea mai ieftină este 250.000 de lei, iar cea mai scumpă ajunge pină la 500.000 de lei. Fiecare profesor vrea cartea lui şi nu acceptă alţi autori, iar de la ceilalţi colegi nu pot să iau, pentru că invăţăm in acelaşi timp, pentru aceleaşi examene“.
„Nu vreau să par nerecunoscătoare pentru ceea ce am“
Flavia nu dă vina pe nimeni pentru situaţia in care se află. Bunul-simţ şi inţelegerea de care dă dovadă sint mai greu de suportat decit orice răzvrătire impotriva lui Dumnezeu şi a societăţii. „Fiecare are problemele lui. Sint copii mai bătuţi de soartă decit mine. Nu mi-ar servi la nimic să cirtesc impotriva celor care ar trebui să ajute studenţii in situaţia mea. Eu sint credincioasă, cred in Dumnezeu. Nu vreau să par nerecunoscătoare pentru ceea ce am“.
Ce işi doreşte Flavia cel mai mult? Cea mai mare dorinţă a ei este, cum altfel?, una foarte decentă şi realistă. Nu vrea lucruri imposibile, a invăţat de mult că nu are rost să viseze.
Nu vrea bani, nu vrea favoruri, nu vrea nimic de-a gata, pentru care să nu muncească. „Dacă cineva cu puteri supranaturale mi-ar putea indeplini o dorinţă, aş cere o memorie extraordinară, ca să pot invăţa, să iau toate examenele cu zece şi să ajung judecător, aşa cum imi doresc“.
Pentru o memorie de fier este nevoie insă de o alimentaţie adecvată, de lipsa stresului şi a grijilor… Flavia nu are nevoie de milă. Dar are nevoie de ajutor!
In Romania sint citeva zeci de mii de magistraţi. Dacă fiecare dintre aceştia ar dona măcar 1.000 de lei din salariul lor lunar, s-a stringe suficienţi bani pentru ca Flavia, un viitor judecător, să-şi vadă visul cu ochii. Este numai o idee…
