19 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitate„Lumea buna la Dan se aduna“

„Lumea buna la Dan se aduna“

Nu este o propozitie dezvoltata, ci chiar numele unei firme, mai precis al unei bodegi de cartier, foarte populara intre amatorii de senzatii bahice. Circiumioara cu nume sonor este situata in Piata Veche, ascunsa cumva de privirile curioase ale necunoscatorilor. Cu usa strimta si cocotata pe niste trepte, locul ar trece cu totul neobservat, daca nu ti-ar fura privirea firma cu doua laturi, lunga de vreo doi metri si pictata in culori vii. Pe una dintre laturi se insira numele, pe cealalta sint desenate, in aceleasi culori, o inima strapunsa de sabie si un scut. Parca desprins din romanele de aventuri, desenul nu reprezinta altceva decit deviza patronului: „Ma apar, ma razbun, iubesc!“

„Mi se parea normal sa pun un nume care sa le ridice moralul oamenilor“, explica patronul – pe care il cheama, fireste, Dan. „Aici, in piata, vin mai mult sarmani, n-au bani sa intre in localuri simandicoase. Dar ar trage si ei una mica, oricit ar fi de saraci. Iar daca mai vad si firma, ce se gindesc: «Hai, ma, si noi la lumea buna!» Intra si se simt ca maharii!“

Condus dupa regula de aur – „reclama e sufletul comertului“ -, patronul Dan nu s-a multumit doar cu atit: la 200 de metri mai departe, tot in piata, a mai deschis o bombita sora cu prima. De data aceasta, oferta de servicii ireprosabile este mai mult decit atractiva: „La Dan, bine primit, bine servit!“. Inauntru, ca si in partea cealalta, impatimiti ai rachiului de pruna asezati la mese de lemn si nemiscati, in fiecare zi, intre orele 7.00-20.00, „ca atunci se-nchide piata“.

Si circiumar, si nationalist

„Am avut si trei trandafiri tricolori pictati pe firma. Dar pentru ca toti imi ziceau ca tin cu Iliescu, i-am sters… Dar am un drapel pus in geam, pe ala nu il dau jos! Pentru ca eu sint nationalist! Am fost la revolutie…“, trece patronul Dan la discutii mai serioase.

„N-am treaba cu tiganii, cu ei am crescut. Dar am o problema cu aia care nu sint romani… Cu Vadim am votat. Dar m-a suparat ca a luat-o pe Irina Loghin la el. Pai ce sa-mi spuna mie aia? Poate doar sa-mi cinte ceva…“.

Discutia il cam aprinsese pe patronul Dan. Avintul nationalist ii dadea aripi si chef de vorba.

„Sasii sint ai dracu’, ungurii – la fel. Cu jidanii n-am nimic, da’ sa-si vada de treaba lor! Ce atita Piata Ierusalim cind aici, de cind se stie, a fost Piata Veche, cu Casa Putureanu si Horezu… Asta alta idee de-a lui Bulucea…“

Intorcindu-se la lucruri mai pasnice, patronul Dan impartaseste celor care vor sa-l asculte lectia pe care a primit-o de la viata: afacerile merg daca ai spirit competitiv, imaginatie si originalitate. Dar, mai ales, trebuie sa ai o deviza dupa care sa te conduci: „Ma apar, ma razbun, iubesc…“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS