Premiul Nobel pentru Literatură din 2025 a fost acordat romancierului maghiar László Krasznahorkai, care a spus că romanele sale întunecate și dificile își propun să examineze realitatea „până la nebunie”, informează CNN.
Anunțând premiul joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Stockholm, Suedia, Comitetul Nobel l-a lăudat pe Krasznahorkai „pentru opera sa convingătoare și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”.
Când doar o mână de opere ale sale au fost traduse în engleză, criticul literar James Wood a scris că, odinioară, cărțile lui Krasznahorkai „au fost distribuite ca niște monede rare”. Acest lucru s-a schimbat de atunci, iar Comitetul Nobel a declarat că premiul recunoaște o operă care a fost apreciată pe scară largă și „este caracterizată de absurdism și excese grotești”.
László Krasznahorkai, „maestrul contemporan al apocalipsei”
Născut în Gyula, Ungaria, în 1954 – cu doi ani înainte de Revoluția Maghiară, întâmpinată cu o represiune brutală din partea Uniunii Sovietice – Krasznahorkai a declarat anterior că a crescut „într-o situație dificilă și într-o țară în care o persoană blestemată, cu o sensibilitate estetică și morală sporită, ca mine, pur și simplu nu poate supraviețui”.
Supranumit de regretata eseistă americană Susan Sontag „maestrul contemporan al apocalipsei”, romanele lui Krasznahorkai – adesea plasate în sate tremurânde din Europa Centrală – înfățișează locuitori ai orașului care caută sens în simboluri împrăștiate într-o lume fără Dumnezeu.
În „Melancolia rezistenței”, publicată în 1989, un circ ambulant sosește într-un oraș dărăpănat, aducând cu sine doar carcasa unei balene uriașe. Balena pare un simbol puternic – o posibilă aluzie la „Moby Dick” de Herman Melville sau chiar la Iona înghițit de un pește uriaș din Vechiul Testament –, dar semnificația romanului „Krasznahorkai” rămâne obscură.
În schimb, una dintre săteni, doamna Eszter, vede sosirea circului ca pe o șansă de a crea haos. „Spectacolul misterios și amenințător pune în mișcare forțe extreme, determinând răspândirea atât a violenței, cât și a vandalismului”, a declarat comitetul. Doamna Eszter dă apoi vina pe „forțe sinistre” pentru tulburări, acționând pentru a elimina violența și a revendica puterea asupra orașului. În două săptămâni, doamna Eszter a modelat orașul după chipul și asemănarea sa, „a măturat vechiul și a stabilit noul”, scrie Krasznahorkai.
Deși romanul se citește ca o alegorie a ascensiunii fascismului, nu este clar dacă există o lecție pe care Krasznahorkai dorește ca cititorii săi să o învețe din acesta. Romanele sale se opun adesea soluțiilor morale ingenioase. Într-un interviu acordat anul acesta, el a afirmat categoric că „arta este răspunsul extraordinar al umanității la sentimentul de pierdere care este destinul nostru” – și nu este, am putea presupune, un sfat despre ce să facem cu această „pierdere”.
Primul lucru care îl izbește pe cititor sunt propozițiile: lungi, șerpuitoare, autorevizuabile. Romancierul a spus odată că punctul „nu aparține ființelor umane – îi aparține lui Dumnezeu”. Rezultatul, așa cum spune traducătorul său, George Szirtes, este un „curgere lentă de narațiune, ca o lavă”.
Krasznahorkai scrie și scenarii de film
Deși lumea romanelor sale este adesea rară, propozițiile sunt dense ca granitul. În romanul său de debut din 1985, „Sátántangó”, în care sătenii încearcă să descifreze dacă noul venit Irimiás este un escroc sau un salvator, o propoziție care descrie un răsărit de soare se întinde pe cea mai mare parte a paginii:
„…spre est, rapid ca amintirea, cerul se luminează, stacojiu și albastru pal și se sprijină de orizontul ondulat, urmat de soare, ca un cerșetor care pictează zilnic până la locul său de pe treptele templului, plin de durere și suferință, gata să instaureze lumea umbrelor, să separe copacii unii de alții, să ridice, din omogenitatea înghețată și confuză a nopții în care par să fi fost prinși ca muștele într-o pânză, un pământ și un cer clar definite, cu animale și oameni distincti, întunericul încă în zbor la marginea lucrurilor, undeva în partea îndepărtată a orizontului vestic, unde nenumăratele sale terori dispar una câte una ca o armată disperată, confuză și învinsă.”
„Sátántangó” a fost adaptat cinematografic de regizorul maghiar Béla Tarr în 1994, cu care Krasznahorkai a colaborat la diverse scenarii. În ciuda duratei de șapte ore, Sontag a spus că filmul a fost „captivant în fiecare minut”.
Premiul Nobel constă în suma de 11 milioane de coroane suedeze (1 milion de dolari).
Citește și: Se reia procesul în care Traian Băsescu și-a cerut înapoi beneficiile de fost președinte
