„Coji“ a jucat 14 meciuri cu Victoria în Cupa UEFA, avându-i în marcaj, printre alţii, pe Sammer (Dinamo Dresda) şi pe Eloy (Valencia), apoi s-a transferat la Universitatea, cu care a câştigat eventul în '91.
Originar din Stoina (Gorj), Victor Cojocaru a debutat în Divizia A la 28 de ani, în meciul Poli Timişoara – Victoria Bucureşti, 1-1, partidă disputată chiar de ziua naţională a României din epoca trecută, 23 august 1987. „Coji“ juca la clubul Miliţiei Capitalei şi ajunsese, la un moment dat, căpitanul echipei Victoria. În prima ligă a jucat la Victoria, Universitatea şi Electroputere, contabilizând 196 de meciuri, şase goluri marcate. Pe 1 Mai, Victor Cojocaru a împlinit 48 de ani.
– Cum au fost anii petrecuţi sub culorile echipei miliţiei, Victoria?
– Ştiu că după revoluţie această formaţie a fost atacată din toate punctele de vedere, dar noi, jucătorii, nu avem nici o vină. La Victoria au evoluat nume de nume, internaţionali, iar asta s-a datorat politicii celor doi oameni din fruntea clubului, Marin Bărbulescu şi Mitică Dragomir. Ei aduceau jucători la echipă, vreo şapte-opt pe jumătate de sezon, dintre cei mai buni, de aceea erau rezultate. Iar eu mi-am făcut datoria, asta-i tot. Foarte multe poveşti despre Victoria sunt inventate.
– Adică, nu aranja Mitică şi locotenenţii lui din miliţie meciuri ale Victoriei?
– Noi, jucătorii, nu ştim asta… Erau valori în lot, era normal, repet, să avem rezultate bune. Marin Bărbulescu şi Mitică Dragomir voiau să aducă la Victoria numai fotbalişti foarte cunoscuţi. Obiectivul lor era să depăşească, prin valoare, pe Dinamo! Echipa a promovat în Divizia A în 1985, iar din 1986 şi până la desfiinţarea echipei, în 1990, Victoria a fost numai pe podium, trei medaliii de bronz, în ediţiile '86/'87, '87/'88, '88/'89. Păi ce, în Cupele Europene, ne aranja Mitică Dragomir meciurile?! Sau, referindu-mă strict la mine, m-ar fi luat Sorin Cîrţu la Universitatea dacă nu aveam valoare? După desfiinţarea Victoriei, am fost legitimat de Craiova. Şi sunt mândru că am făcut parte din lotul „campioanei provinciei“, adică echipa care a câştigat eventul ediţiei '90/'91. Pe lângă acest event, ultimul din istoria Universităţii, am în palmares, cu Ştiinţa, şi Cupa României din 1993, plus meciuri în Cupele Europene, cu echipe precum Paris SG, în Cupa Cupelor, 1993. Ei, ce vremuri erau pe atunci la Craiova, ce obiective aveam…
„Am fost corect şi naiv“
– Fotbalistul Cojocaru a câştigat şi ceva bani de la Victoria şi Universitatea, iar acum te văd cu… tramvaiul!
– Ei, e greu de înţeles. Am fost un om corect, n-am ştiut să mă învârt, cum se spune. La Victoria, dacă eram şmecher, puteam profita, dar am rămas un naiv, cinstit.
– Ai jucat, cu Victoria, pe actualul stadion „Mestalla“, cu Valencia. Îţi mai aminteşti?
– La Victoria fiind, am debutat în Cupele Europene în 1987, în meciul din Cipru, cu EPA Larnaca, în Cupa UEFA. Sub culorile Victoriei am evoluat în 14 meciuri în Cupa UEFA. Am marcat şi două goluri, în meciul retur cu Sliema Wanderers. Se înţelege că, într-adevăr, meciul cu Valenia este unul care nu se poate uita. Ţin minte că, în meciul tur, de pe „Luis Casanova“, cum se numea atunci, în 1989, „Mestalla“ de astăzi, 40.000 de suporteri au venit să vadă meciul. Eu l-am avut adversar direct pe Eloy, internaţional spaniol. În echipa Valenciei juca atunci, printre alte vedete, şi Quique Sanchez Flores, actualul antrenor al Valenciei de astăzi.
– Am auzit o poveste, cum că v-aţi fi antrenat la lumina Daciilor ca să vă acomodaţi cu nocturna!
– Ei, sunteţi pe aproape cu legenda asta. Urma să jucăm cu Dinamo Dresda, ajunsesem în sferturile de finală ale Cupei UEFA, ediţia '88/'89. Halagian era antrenor la Victoria şi înainte de returul din Germania, care urma să se desfăşoare în nocturnă, Halagian ne-a băgat în sala Progresul şi ne-a pus să ne uităm numai la lumina neoanelor! Chipurile, să ne acomodăm cu nocturna. Ne uitam unii la alţii ca nebunii şi ne lua râsul… După meciul tur, 1-1 în Bucureşti, la Dresda, în nocturnă, am fost învinşi cu categoricul scor de 4-0 şi astfel am ratat calificarea în semifinalele Cupei UEFA. L-am avut în primire pe Matthias Sammer, câştigător al Balonului de Aur în 1996. L-am cam pierdut prin… nocturna de la Dresda, eu fiind obişnuit cu neoanele din sala Progresul.
