Am fost extrem de surprins ca proiectul legii lustratiei a trecut prin Senat. Acest organism legislativ suprem, care s-a remarcat mereu prin lâncezeala si contre, ia deodata o masura importanta si care s-ar putea sa-i fie fatala prin reducerea lui drastica, cât si prin subtierea intregii clase politice. Iata, mi-am zis, urla constiinta in ei. Si chiar intentionam sa ma spovedesc, sa-mi recunosc greseala ca i-am criticat de multe ori pe senatori si sa ma rog pentru sporirea privilegiilor lor si pentru realegerea lor in vecii vecilor. Amin.
Dar gândindu-ma mai bine, mi-am dat seama de subtilitatile ce se ascund in spatele acestei aprobari. Pâna la punerea ei in practica va trece mult timp; timp in care ea va fi modificata si deformata si in care atentia opiniei publice va fi deturnata de la problemele actuale acute. Deja unele amendamente adoptate lasa sa se inteleaga ca aceasta lege va fi folosita pentru compromiterea unor adversari politici sau a unor persoane indezirabile. Nominalizarea unor categorii de domenii si profesii care ar trebui sa stea in atentia legii, nominalizeaza deja niste persoane vizate si ii desfiinteaza calitatea de „lege“ care ar trebui sa fie aceeasi pentru toti.
Pericolul ca incercarea de a indrepta niste erori ale trecutului sa genereze alte nedreptati este real. Condamnarea comunismului este o necesitate obiectiva. Aceasta poate consta in condamnarea ideologiei comuniste; acest lucru s-a facut deja in nenumarate carti. Nu spun ca aceasta condamnare e suficienta; dar condamnarea cea mai aspra si concludenta a facut-o istoria. Putem judeca si condamna maniera in care ideologia comunista a fost aplicata la noi. O astfel de condamnare a facut-o Revolutia din decembrie. Numai ca noi am condamnat inainte de a judeca; unele persoane sustin, in interes propriu, ca aceasta condamnare a fost suficienta. In fine, putem judeca persoanele care au contribuit la edificarea si mentinerea statului comunist. Dar legea lustratiei evidentiaza categorii si domenii care trebuie global supuse judecatii. Sa intelegem ca vina este la fel de grava pentru toti, si deci si sanctiunile trebuie sa fie aceleasi pentru toti? Eu cred ca nu este asa; dar, in acelasi timp, problema selectarii si ierarhizarii culpabilitatilor este foarte dificila fiindca, spre deosebire de deconspirare, aici nu exista dosare. Totusi, culpabilizarea in bloc, la kilogram, si pentru anumite categorii nu mi se pare corecta. Sa luam de pilda cazul membrilor CC. Componenta CC-ului era stabilita cu mult inainte de congresul la care era aleasa. Se stabilea pe procente componenta; câti tarani, câti muncitori, câti intelectuali, numarul membrilor pe judete etc. Când venea tovarasul prim-secretar Iliescu si-ti spunea „partidul iti cere sa faci parte din viitorul CC“, ce puteai face. Majoritatea membrilor CC n-aveau nici o putere; erau oameni de paie, de decor, pentru simularea democratiei. Deciziile le luau cei de sus. Profesorul meu, mare matematician, a fost trimis de Iliescu in CC. Invitat principal la un congres in Belgia, n-a primit pasaportul din cauza opozitiei tovarasului Aurelian Bondrea, care nu era membru in CC, dar era omul familiei prezidentiale. Sa-l condamn pe profesor sau pe Bondrea, care e acum bine mersi si cu o functie importanta? Academicianul Miron Nicolescu era presedintele Academiei si membru in CC si de suparare a facut un infarct fatal. Sa-l condamn pe Miron Nicolescu, cel care a ajutat enorm cercetarea si invatamântul matematic românesc? Si sa nu-i condamn pe cei care amplificau paranoia familiei prezidentiale prin laude desantate, numindu-i genii, tatal si mama poporului român, si care acum sunt in vârful ierarhiei politice? Trebuie selectati cu grija cei care au avut putere de decizie si au folosit-o intr-o maniera negativa. Dar asta e un lucru dificil si cade parca mai mult in sarcina istoriei. In fond, cu totii aveam doza noastra de culpabilitate. Muncind corect si cinstit am ajutat puterea comunista sa se mentina material si moral. Lipsa unei disidente active, fie din teama, fie din lasitate, a oferit puterii comuniste linistea necesara, tulburata foarte rar de oameni cu adevarat curajosi.
De aici, etichetarea numai a anumitor categorii drept culpabilizabile mi se pare nenaturala; ca si omiterea unora. Poate ca ar fi cazul ca singuri sa ne recunoastem vina si amploarea ei. Unul din unchii mei preoti, la iesirea din inchisorile comuniste, a constatat ca seful sau ierarhic era unul din fostii lui anchetatori. Când acesta a fost inscaunat mitropolit, la intrebarea clasica „vrednic e“, unchiul meu a raspuns „nu“. Acum vreo 30 de ani a venit la mine un preot, ca sa puna pila pentru examen fiului sau, care era din categoria celor fericiti ai carora va fi Imparatia Cerurilor. Avea o sticla de tuica invelita intr-o pagina din Scânteia. (Nu mi-au placut nici tuica, nici ziarul). Ca sa impresioneze, mi-a spus ca a fost strungar, dar partidul l-a trimis la studii la Moscova si apoi l-a indrumat catre preotie. Era un avertisment, deloc subtil, ca nu e bine sa te pui rau cu organele. Si mai cunosc multe alte cazuri. Inteleg ca pe slujitorii Domnului ii va judeca Domnul; dar asa cum oricarui pacatos de rând i se cere sa-si recunoasca greselile si sa ceara iertare, tot astfel ar fi trebuit sa faca si cei care ne pastoresc.
Marturisesc cinstit, nu regret comunismul, desi atunci am trait mult mai bine, fara sa fac compromisuri majore sau dezonorante, si la fel de las ca si ceilalti. Dar traiam in genunchi. Trebuia sa multumesc din inima partidului pentru tot ceea ce obtineam prin munca. Trebuia sa accept conducerea unora inferiori mie. Trebuia sa repet lucruri si idei cu care nu eram de acord. Acum, toti cei de altadata au emanat si ne innoroiaza existenta. Ierarhizarea valorilor tot strâmba este. Dar macar pot sa-i injur. Si pot sa sper; (mai ales ca aceasta speranta implica credinta ca voi trai suficient de mult). Uite, de pilda pot sa-mi exprim opinia ca pe Basescu multa lume il acuza pe nedrept. Ce vina are el ca crâsma e aproape de Cotroceni? „Cine a pus cârciuma-n drum/ Ala n-a fost om nebun“. Si apoi s-a intâlnit cu Gigi unde trebuia, ca nu era sa se intâlneasca la Biblioteca Centrala. I-a spus lui Gigi ca a fost in China ca sa gaseasca magazinul de unde si-a cumparat Nastase mobila. Si l-a mai rugat pe Gigi ca atunci când mai vorbeste la telefon cu Cel de Sus, sa-i ceara iertare pentru pacatele lui blonde.
Eu, cu mintea mea proasta, cred ca ar fi mult mai util sa cautam culpabilitati in perioada ultimilor 16 ani. Condamnarea comunismului ramâne o necesitate imperativa, dar care va avea mai mult urmari morale. Pe când analiza comunismului luminat, intinat si daunator de dupa decembrie ’89 ar avea efecte benefice.
