Compania Națională de Căi Ferate a atribuit companiei Informatică Feroviară un contract în valoare de 5,86 milioane de lei, fără TVA, pentru prestarea de servicii informatice, potrivit agerpres.ro.
Contractul, care prevede servicii IT (consultanță, dezvoltare de software, internet și asistență) și servicii de reparare și întreținere a computerelor personale, a fost atribuit după o negociere fără anunț de participare, pe considerentul că lucrările/produsele/serviciile pot fi furnizate, din motive tehnice, numai de un anumit ofertant.
În consecință, a fost depusă o singură ofertă pentru acest contract, iar valoarea finală a acestuia este aceeași cu cea inițială estimată, respectiv 5,86 milioane de lei, fără TVA.
Contractul nu intră sub incidența acordului privind contractele de achiziții publice și nu poate fi subcontractat.