Crosul spre Cotroceni

Nu sunt primul care se intreaba: de ce cursa pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni seamana si anul acesta cu un cros. Au facut-o si altii. A fost publicat, chiar, un „istoric“ al acestei „datini“ post-decembriste. Cu exceptia alegerilor din 1990, cand au existat doar trei competitori in cursa (Ion Iliescu, Radu Campeanu si Ion Ratiu), s-au imbulzit de fiecare data la start numerosi aspiranti, prevalandu-se de prevederea din Constitutie care zice ca oricine care e major si nu a suferit vreo condamnare ne poate fi presedinte. In ’96, numarul a ajuns la 16 candidati. In 2000, au fost 12. Practic, toti figurantii din aceste spectacole ce ne-au fost oferite din patru in patru ani s-au facut de ras, luand un numar infim de voturi. Dar asta nu i-a descurajat pe cei dornici sa le urmeze exemplul. Am uitat de Mudava, de Nutu Anghelina, de Eduard Manole, dar au aparut alti bovarici, pe care nu-i intimideaza perspectiva de a strange si ei unu la suta (sau chiar mai putin) din voturi. Dintre „veterani“, i-am putea mentiona in crosul actual pe d-l Petre Roman care, in 2000, a adunat 2,99 la suta din voturi si pe d-na avocat Gratiela Barla care, tot atunci, a atins ametitorul procent de 0,55 la suta. In rest, iau startul figuri noi: d-na Noghin, o pensionara din Fagaras, convinsa ca „multi politicieni de azi se tem de ea“, d-l Becali, care zice ca Dumnezeu i-a cerut sa candideze, un fost peremist, lider al unui partid de buzunar in prezent, Raj Tunaru, un presedinte de filiala a Uniunii Democrate a Romilor si chiar un „sexolog“. Pana azi, sunt 15 participanti la cros. Dar cum abia la sfarsitul lunii octombrie se inchid listele, nu-i exclus sa mai avem surprize.

Sa fie aceasta inflatie de pretendenti la cea mai inalta functie in stat un semn ca suntem departe, inca, de momentul in care vom lua in serios democratia? Ipoteza ar merita putina reflectie. Sau sa existe explicatii care nu tin, neaparat, de ridicol, ci de cauze care ar trebui sa ne preocupe? Unii vorbesc de diversiuni. Nu resping ideea, dar nu am date pentru a o dovedi. Tot ce stiu e ca, dintre cei 15 competitori de azi doar trei au sanse sa ajunga in turul al doilea: Adrian Nastase, Traian Basescu si C.V. Tudor. Si mai pot presupune ca, daca sunt in toate mintile, ceilalti nu spera nici in vis sa se vada instalati la Cotroceni. Si-atunci? Ce explicatii sa dam acestui cros?

Dupa parerea mea, exista doua categorii de bovarici. In prima, intra cei care se considera „locomotive“ pentru partide care stau „garate“ in afara parlamentului. Gheorghe Ciuhandu, actualul presedinte al taranistilor, spera ca succesul obtinut de el prin recucerirea primariei din Timisoara ar putea curma exilul extraparlamentar al PNTCD. La randul sau, Petre Roman spera ca va trage dupa el, obscura pana acum, Forta Democrata. In plus, ranit in amorul propriu, Roman are o polita de platit lui Basescu. De altfel, cand si-a lansat candidatura a „scapat“ o afirmatie care arata ca nici acum n-a digerat marginalizarea sa. „Eu – a zis Petre Roman – i-am facut politicieni (de fapt, a vrut sa spuna, probabil, „i-am scos din anonimat“) pe Adrian Nastase, Traian Basescu, Theodor Stolojan si Mugur Isarescu“. Actiunea Populara, formata din apropiati ai fostului presedinte Constantinescu, a trimis si ea un participant la cros tragand nadejde ca, astfel, va depasi scorul minuscul obtinut la alegerile locale. Pe scurt, e vorba de bovarici care se amagesc. Ceea ce, la limita, ar putea fi o explicatie. Mai grav stau lucrurile cu bovaricii care stiu dinainte ca nimeni nu-i poate lua in serios, care vor doar sa aiba ocazia de a fi vazuti la televizor in calitate de „candidati“. Care n-au, deci, nici scuza veleitarismului. Si care nu fac decat sa arunce in derizoriu competitia pentru presedintia Romaniei. Aceasta categorie impune, cred, o singura concluzie. Aceea ca democratia de pe malurile Dambovitei e prea permisiva tocmai cu cei care se straduiesc s-o compromita.