Antrenorul formaţiei Atletico Madrid, Diego Simeone, a afirmat ieri seară, după victoria cu 3-1 de pe „Stamford Bridge”, cu Chelsea, care le-a asigurat spaniolilor prezenţa în finala Ligii Campionilor, că simte că echipa sa va scrie istorie în acest sezon. De menţionat că pentru prima dată în istoria Ligii Campionilor, finala va fi disputată între două echipe din acelaşi oraş, iar rivalitatea dintre Real Madrid şi Atletico este binecunoscută. „Ne ştim foarte bine, am jucat de foarte multe ori şi sunt un club puternic, obisnuiţi cu astfel de situaţii, dar trebuie să mergem la finală cu gândul că am aşteptat-o foarte mulţi ani. Mulţi oameni cheltuiesc sume importante pentru a veni la meciuri. Mă face fericit pentru ei, pentru cei care susţin echipa de mult timp. Mereu ne-a costat mult totul. Ne-a costat mult această calificare şi trebuie să ne recuperăm pentru partida cu Levante. Reacţia de la golul lor a fost decisivă. Am început apoi repriza a doua foarte bine. Am înţeles că Mario Suarez şi Tiago nu trebuie să îi ofere timp lui Willian pentru a reacţiona, Luiz şi Ramires nu au avut nici ei, aşa puteam să le rupem echipa la mijloc”, a explicat Simeone, oferind apoi o declaraţie „spumoasă” la o întrebare despre elevii săi: „Vreau să le mulţumesc mamelor acestor copii, pentru că s-au născut cu ‘ouă’ foarte mari pentru a juca într-un asemenea mod”.
Diego Simeone, fericit după victoria de pe „Stamford Bridge”
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei