Primăria Craiova a suspendat procedura de atribuire până când primeşte decizia CNSC la contestaţiile depuse. Pe de altă parte,
invocă un text de lege care-i permite să modifice caietul de sarcini. Contractul pentru achiziţia a 50 de autobuze noi este estimat
la 11,7 milioane de euro.
Primăria Craiova face paşi înapoi în scandalul achiziţiei în leasing a 50 de autobuze noi pe un contract estimat la 51,7 milioane de lei fără TVA (11,7 milioane de euro). Municipalitatea a hotărât să suspende procedura de atribuire a contractului „Achiziţie autobuze noi“ „până la primirea deciziei“ din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), la contestaţiile făcute de două dintre firmele participante. Caietul de sarcini întocmit de primărie a fost contestat la CNSC de către Evobus România SRL (dealer Mercedes) şi Auto Exact SRL (Mercedes, Mitsubishi) printre aspectele incriminate fiind termenul de livrare (primul lot de 20 de autobuze în maximum 30 de zile de la semnarea contractului) şi capacitatea rezervorului (cel puţin 300 de litri). Reclamanţii suspectează că primăria ar fi întocmit caietul de sarcini cu dedicaţie pentru un anumit furnizor. Suspiciunile au fost alimentate şi de faptul că în 2012 firma MHS Truck & Bus SRL, dealerul producătorului turc Otokar, a prezentat la Craiova modelul Kent C – care se pliază pe cerinţele caietului de sarcini. Contestaţiile formulate de Evobus SRL şi Auto Exact SRL nu au primit nici până la ora actuală o soluţionare din partea CNSC, deşi au fost formulate pe 30 iulie.
Sub semnul întrebării
Primăria şi-a motivat decizia de a suspenda procedura invocând prevederile art. 256, indice 3 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Textul articolului invocat sună în felul următor: „După primirea unei contestaţii, autoritatea contractantă are dreptul de a adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestaţiei respective. Orice astfel de măsuri trebuie comunicate contestatorului, celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire, precum şi CNSC, nu mai târziu de o zi lucrătoare de la data adoptării acestora“. Aşadar, pe de o parte, primăria susţine că aşteaptă decizia CNSC la contestaţii, iar pe de altă parte invocă articolul care-i dă dreptul să adopte „măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestaţiei“. Aici nu sunt decât două interpretări posibile: fie cel care a întocmit înştiinţarea a greşit articolul, fie primăria încearcă să modifice caietul de sarcini în sensul contestaţiilor depuse la CNSC, fără scandal însă. În baza Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, am solicitat primăriei să ne lămurească în această chestiune în cel mult 24 de ore, dată fiind importanţa subiectului, urgenţa şi faptul că este o informaţie care poate fi oferită imediat.

