Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au acţionat ieri pe linia prevenirii accidentelor rutiere precum și pentru crearea unui climat de ordine și siguranță rutieră prin verificarea conducătorilor care utilizează autoturisme înmatriculate în alte state, constatând în total 147 de abateri contravenţionale. Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, în aceeaşi zi poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene împreună cu agenţi de poliţie din cadrul formaţiunilor rutiere din judeţ au desfăşurat activităţi de prevenire a accidentelor de circulaţie cauzate de viteza excesivă.
Poliţiştii au controlat în trafic 226 autovehicule şi au fost legitimate aproximativ 250 persoane. Cu această ocazie au fost constatate 147 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate sancţiuni în sumă totală de 19.775 lei. Dintre acestea, 81 sancţiuni au fost aplicate şoferilor pentru viteză neregulamentară, iar 5 pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare. Agenţii de poliţie au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 8 permise de conducere.