Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, care candidează pentru un nou mandat la conducerea FRT, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că nu o deranjează faptul că foştii mari jucători, Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, îl susţin pe George Cosac în cursa electorală. „Niciodată nu am negat faptul că tenisul românesc are nevoie de domnii Ţiriac şi Năstase. Eu am făcut toate demersurile şi dânşii au fost invitaţi la cele mai importante evenimente ale FRT, dar, din păcate, nu au venit din motive personale sau poate au fost ocupaţi. Însă eu consider în continuare că este nevoie ca aceste nume să fie alături de tenisul românesc. Ştiu că domnii Ţiriac şi Năstase îl susţin pe contracandidatul meu principal, George Cosac. De altfel, el a şi declarat acest lucru. Dar pe mine nu mă deranjează că este susţinut de către cei doi, dimpotrivă”, a spus Ruxandra Dragomir, conform Mediafax.
Actualul preşedinte nu are regrete în privinţa deciziilor luate până acum. „Bineînţeles că am făcut şi greşeli, dar nu am regrete. Eu simt că tot ce am făcut până acum am făcut în beneficiul tenisului. Federaţia Română de Tenis beneficiază acum de trei voturi în Adunarea Genrală a federaţiei internaţionale, ceea ce este mare lucru. Nu mai suntem pe ultimul loc, suntem undeva la mijloc, între federaţiile de renume ca Spania sau Italia. Acum avem o forţă mult mai mare, am devenit o naţiune de rang B şi sper eu că vom ajunge o naţiune A. Toate proiectele pe care mi le-am propus în actualul mandat au fost implementate cu succes şi nu văd de ce viitoarele proiecte nu ar fi concrete”, a precizat preşedintele FRT.
Referitor la schimbarea statutului FR de Tenis, Dragomir a menţionat că acest lucru a fost votat de două ori de Adunarea Generală, dar de fiecare dată a proiectul a fost blocat în instanţă de anumite cluburi. ” Schimbarea statutului nu a fost un demers ratat, ci unul de mare succes. Schimbarea statutului a fost votată de Adunarea Generală în 2009, dar a fost oprită în instanţă de două sau trei cluburi. S-a revotat în 2011 cu mare succes, dar din nou a fost oprit în instanţă şi avem o înfăţişare la 25 februarie. Sunt două-trei cluburi, printre care şi cel al lui George Cosac. Cu toate că el susţine că doreşte să schimbe statutul”, a explicat ea.
Printre proiectele Ruxandrei Dragomir pentru câştigarea unui nou mandat se numără cooptarea în Consiliul Director a reprezentanţilor regiunilor, facilităţi de pregătire la Bucureşti pentru sportivii din teritoriu, sprijinirea Centrelor Regionale prin dirijarea către acestea a unei părţi din taxele FRT, precum şi modernizarea Centrului Naţional de Tenis conform standardelor europene.
Ruxandra Dragomir a menţionat că în lupta electorală nu va apela la „lovituri sub centură”. „Eu nu ştiu cum este să dai sub centură. Nu cred că am dat vreodată şi nici nu vreau să învăţ lucru ăsta. Nici din partea contracandidaţilor nu am primit lovituri sub centură, cel puţin nu am simţit nicio durere”, a spus Dragomir.
La conferinţa de presă a Ruxandrei Dragomir a fost prezent şi Mircea Rusu, unul dintre contracandidaţii la preşedinţia FRT.
Ruxandra Dragomir, George Cosac, Şerban Ion şi Mihai Rusu vor candida pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, alegerile urmând să se desfăşoare în cadrul Adunării Generale programată la 22 februarie, de la ora 14.00, la hotel Pullman din Bucureşti.
Cu o zi înainte de AGA, la 21 februarie, va avea loc Adunarea Generală Ordinară a FR Tenis, cu începere de la ora 10.00, tot la hotel Pullman.

