Cadoul grecesc al președintelui Băsescu

Președintele Traian Băsescu cere lămuriri Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) asupra unei probleme pe care el însuși o clarificase cu ani în urmă: procedura de numire a șefilor din procuratură. Procedura, modificată în 2005 de Monica Macovei, a fost contestată din prima zi de PSD, PNL, PC, UDMR și de către toți cercetații penal. Dar exact ceea ce contestau aceste partide în urmă cu câțiva ani, și era considerat rău pentru sistem, a devenit bun și pare îmbrățișat astăzi de Traian Băsescu. O nouă reevaluare? Desigur. Pur și simplu s-au inversat rolurile. În filmul numirilor la funcții-cheie din sistem, Ministerul Justiției a devenit personaj negativ, iar CSM, pozitiv. Despre oferta președintelui, Mona Pivniceru a spus că e „cadou grecesc“. Pentru unii politicieni penali, chiar așa și este.
În România, cine dorește instituții eficiente trebuie să adapteze procedurile la situații concrete. Nu există proceduri eterne și infailibile, ci conjuncturale și mereu adaptate la realitate, la oamenii care conduc instituțiile. Ce pare bun astăzi poate fi rău mâine, și invers. De exemplu, unul din marii frânari ai reformelor în justiție era, până în 2005, CSM-ul. Dominat de magistrați-dinozauri, personaje conservatoare sau corupte, CSM-ul juca un rol-cheie în numirea procurorului general și procurorului-șef al DNA (pe atunci PNA). Era instituția care făcea propunerea, la recomandarea ministrului justiției. Așa a apărut Ioan Amarie, fostul șef PNA, gluma proastă a anticorupției pe vremea guvernării Năstase.
Când a ajuns ministrul justiției, Monicăi Macovei îi era clar că nu poate mișca nimic în sistem dacă nu schimbă procedura, în sensul eliminării CSM din circuitul unor numiri-cheie. În consecință, Macovei a transferat această atribuție importantă – propunerea șefilor din Parchete – la Ministerul Justiției, lăsând la CSM un simplu aviz consultativ de care președintele ține sau nu cont. Fostul ministru al justiției și-a justificat schimbarea procedurii explicând că, fiind un organism colectiv, CSM-ul nu-și asumă responsabilitatea pentru numiri și că trebuie să răspundă cineva politic pentru ele. Procedura a fost agreată de Comisia Europeană în 2005 și inclusă în așa-numitele bench-mark-uri (condiționalități), adică nu poate fi schimbată.
În 2008 a existat o primă tentativă de modificare în forță a procedurii. Ministrul justiției de atunci, Cătălin Predoiu (guvernul Tăriceanu), a încercat să-l schimbe pe Daniel Morar și să revină la regula veche, cu procurori-șefi propuși de CSM, nu de ministrul justiției. Traian Băsescu a organizat o consultare cu partidele la Cotroceni, explicând puterii de atunci că, dacă dorește ca România să iasă de sub monitorizarea Comisiei Europene, procedura Monicăi Macovei trebuie păstrată intactă, fiind condiționalitate inclusă în MCV.
La vremea respectivă, CSM-ul era tot nereformat și criticat în rapoartele Comisiei Europene. CSM-ul susținea, în acord cu guvernul Tăriceanu, că atribuția propunerii procurorilor-șefi trebuie să-i revină, pe motiv că Ministerul Justiției face parte din executiv, deci este supus influențelor politice în procesul numirilor. În teorie, CSM avea dreptate, în realitate, nu.
În realitate, Monica Macovei a găsit cei mai buni procurori-șefi – pe Laura Codruța Kovesi la Parchetul General și pe Daniel Morar la DNA – și nu i-a selectat pe criterii politice, ci strict profesionale. În 2005, Macovei a acționat, ca ministru independent, cu maximă bună-credință. Comisia Europeană avea să consemneze ulterior în toate rapoartele de țară performanțele noilor procurori-șefi. Nu același lucru s-a întâmplat după schimbarea Monicăi Macovei din funcția de ministru.
Succesorul ei, Cătălin Predoiu, a propus, în august 2008, schimbarea lui Daniel Morar cu procurorul Monica Șerbănescu. Procurorul propus la șefia DNA nu instrumentase în 18 ani de activitate nici un dosar de corupție, și doar intervenția Comisiei Europene l-a salvat atunci pe Morar. La rândul ei, Mona Pivniceru a trimis la Cotroceni două propuneri proaste, selectând doi procurori slab pregătiți și fără performanțe profesionale: Tiberiu Nițu și Ioan Irimie. Cei doi au primit, de altfel, aviz negativ de la CSM. Altfel spus, schimbarea procedurii a dat roade cât puterea numirilor a fost exercitată de un ministru de bună-credință și s-a dovedit nocivă sub miniștri controlați politic sau de rea-credință.
Sună a dublă măsură, dar nu e. Se cheamă pragmatism, dacă dorim ca justiția să-și mențină bruma de independență greu câștigată. Va fi însă dificil de explicat de ce o regulă considerată proastă acum opt ani a devenit bună astăzi. Deși, orice om onest vede că s-au inversat rolurile în sistem. Ministrul justiției nu mai este motorul reformei. Pivniceru nu e Macovei, iar CSM-ul de azi nu mai seamănă cu cel de acum opt ani, dominat de magistrați suspectați de corupție sau colaborare cu securitatea. CSM-ul a înregistrat progrese semnificative, fapt consemnat în ultimul raport de țară al Comisiei Europene. Evident, acest lucru nu mai corespunde azi așteptărilor marilor penali.
Din acest motiv, președintele Traian Băsescu i-a felicitat generos și le-a dat vineri, 4 ianuarie, membrilor CSM „o temă“ sau „un cadou grecesc“, cum l-a numit Pivniceru, rugându-i să analizeze ce vrea să spună articolul 134 din Constituție. Nu cumva ministrul justiției nu are ce căuta în procesul numirii șefilor din procuratură? Potrivit acestui articol, „Consiliul Superior al Magistraturii propune preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii“. Traian Băsescu se preface că descoperă abia azi sensul acestui articol, deși problema e veche. El însuși a tranșat-o în urmă cu câțiva ani într-un sens pe care azi nu-l mai dorește din motive obiective.
Președintele Băsescu este ajutat în jongleria sa cu legea de un text constituțional suficient de ambiguu, ca multe altele, cât să fie interpretat în ambele sensuri. Potrivit unor interpretări, numirea la care se referea articolul 134 are în vedere doar momentul intrării în profesie, nu eventuale numiri în funcții ierarhice. Așa se explică de ce excepțiile de neconstituționalitate ridicate în unele procese, care contestau tocmai legalitatea procedurii impuse de Monica Macovei, au fost respinse de judecători. Evident că nu Constituția îl împiedica pe Traian Băsescu să primească mai departe propuneri de la ministrul justiției. Numai că președintele a găsit o soluție care să-l scutească de noi propuneri de la Mona Pivniceru sau măcar să amâne un deznodământ.
Va fi interesant de văzut dacă partidele, după intervenția președintelui Traian Băsescu, vor mai susține ceea ce au susținut ani în șir, anume că numirile procurorilor-șefi să fie realizate de CSM. Dan Voiculescu, de exemplu, a depus prin 2006 un proiect de lege pe tema trecerii propunerii procurorilor-șefi înapoi la CSM.
Au trecut doar câteva luni de când Victor Ponta, de exemplu, ridica din nou această problemă, intrând în conflict cu Monica Macovei, care susținea că nu se poate din cauza MCV. Interesant de văzut și ce spune astăzi fostul ministru al justiției. Va susține mai departe că revenirea la regula veche este imposibilă din cauza MCV? În tot cazul, președintele Traian Băsescu câștigă timp prețios: până va elabora CSM-ul un punct de vedere, până când se vor clarifica eventual la Curtea Constituțională, Daniel Morar rămâne în funcție, iar schimbările de la vârful Parchetelor, așteptate cu sufletul la gură de cohorte întregi de politicieni penali, mai trebuie să aștepte.
Numai că USL-ului îi va fi cam greu să conteste acum o idee agitată de PSD, PNL, PC și UDMR din 2005 încoace: trecerea propunerii procurorilor-șefi înapoi la CSM. Probabil că Mona Pivniceru la asta se gândea când, la sfârșitul ședinței CSM de vineri, îi răspundea președintelui Traian Băsescu la salut cu un proverb celebru: „Să te temi de greci, chiar și atunci când îți aduc daruri“. CSM-ul de astăzi nu le mai folosește la nimic dacă se comportă mai departe în așa fel încât culege laudele UE și ale lui Traian Băsescu. Dimpotrivă, e cadoul otrăvit al președintelui. Pentru cei care vor independența justiției poate fi o soluție.