Războiul mimilor

Pe străzile Madridului are loc un adevărat război al mimilor, relatează lastampa.it. Capitala Spaniei este asaltată de tot mai multe „statui vii“, urmaşe ale legendarilor mimi Étienne Decroux şi Marcel Marceau, care cu „spectacolul“ lor imobil şochează trecătorii, în speranţa că vor obţine o recompensă din partea acestora. Motivul? Simplu: spre deosebire de autorităţile din Barcelona, edilii din Madrid permit artiştilor de stradă să se „exprime“ oriunde le doreşte sufletul, fără să susţină un concurs, în urma căruia să obţină o autorizaţie. Însă, permisivitatea autorităţilor madrilene are şi altă faţă a medaliei, care a împărţit „colectivul statuilor“: într-o parte se află mimii profesionişti locali, iar de cealaltă parte îi găsim pe nou-sosiţii din Europa de Est, mai ales din România. „Pentru a fi statui vii este nevoie de studiu, de disciplină. Apoi stăpânirea tehnicilor de respiraţie, de echilibru, pentru că nu este uşor să stai nemişcat ore în şir. Din păcate, în Madrid nu există nici un fel de norme, care să ne reglementeze arta noastră. Astfel, ne-am pomenit asaltaţi de români, care ne copiază doar pentru a face bani“, s-a plâns Paula Noviel, preşedinta Aecevae, asociaţia mimilor profesionişti. De altfel, este suficient un tur în centrul oraşului, de la Puerta del Sol spre Gran Via, de la Plaza Mayor spre Calle Preciados, pentru a ne da seama de diferenţa artistică. Profesioniştii propun adevărate numere de spectacol, de la Aladin suspendat în aer, la Don Quijote luptându-se cu morile de vânt. „Plagiatorii“ au costumele mult mai puţin elaborate şi rămân nemişcaţi mult mai puţin timp. Este şi cazul unui ieşean, în vârstă de 19 ani. Giani a ales să se costumeze într-un diavol roşu, care pare suspendat în aer. Atunci când îl văd, trecătorii rămân uimiţi şi nu îşi dau seama că secretul lui este de fapt un scaun ascuns de costumaţie. Giani nu are pretenţii de artist şi recunoaşte acest lucru fără să stea pe gânduri. „Am ajuns la Madrid în urmă cu două luni, atras de mitul unei Spanii bogate, dar mi-am dat seama că aceasta nu mai există. Nu am găsit nimic de lucru şi tot mergând prin centrul Madridului, am descoperit un mod pentru a face nişte bani: să stau ca statuia“, povesteşte românul. Ajuns de voie, de nevoie mim, Giani recunoaşte că în viaţa lui nu s-a gândit să fie artist. „Ideea mi-a venit când am văzut cutiile pline de bani ale mimilor statici, în timp ce eu stăteam cu burta goală. Aşa că m-am decis să îi copiez. Am intrat pe internet, am văzut o grămădă de fotografii şi am inventat un personaj care îmi place. Un prieten mă ajută cu machiajul şi mă ajută să ascund scaunul, în timp ce mă pregătesc“, povesteşte Giani. De când a început să lucreze „ca statuie“, Giani a devenit un obişnuit al Calle Preciados, o stradă din Madrid, plină de magazine şi turişti. El stă nemişcat, dar ochii săi spionează orice trecător, care îi poate da o monedă. „Câştig 30-50 de euro, stând nemişcat şase-şapte ore. Nu este jobul pe care îl visam, însă aici trăiesc mai bine decât în Iaşi. Ştiu că «statuile» spaniole sunt supărate din cauza noastră, a românilor, însă arta este doar un pretext. Se gândesc doar la banii pe care i-ar câştiga, dacă nu am fi noi, românii. Însă, sărăcia şi foamea sunt mari, iar strada este pentru toată lumea“, crede Giani.