O boala nemiloasa i-a curmat viata, in urma cu sase ani, celebrului comentator radio Sebastian Domozina, dupa ce in 1996, „Sebi“ a condus-o pe Cleo Domozina, sotia, spre eternitate, care a decedat intr-un tragic accident auto. Sebastian Domozina a fost director al Studioului de Radio Craiova, din ’92 pina in ’97. In toamna anului 1984, inegalabilul Sebastian Domozina a raspuns intrebarilor de mai jos.
– Sinteti cunoscut ca fiind cel mai statornic comentator si microbist al Universitatii Craiova. Anul acesta (1984) se implinesc 20 de ani de la debutul Universitatii pe prima scena fotbalistica a tarii si, daca nu ma insel, 20 de ani de la debutul propriu-zis al dumneavoastra de comentator sportiv pe prima scena fotbalistica. Felicitari!
– Fantastic! Si cind te gindesti ca au trecut doua decenii. Vreme lunga si frumoasa de cind alb-albastrii se gasesc in primul esalon al sportului – rege. Ba, mai mult, fotbalistii olteni si-au adjudecat citeva titluri de campioni, au adus in Banie in citeva rinduri Cupa Romaniei, realizind in ciuda tuturor dusmanilor, chiar „Eventul“; si au stat ani in sir in coasta celor „mai tari“ echipe, rasfatate si proptite (a se intelege cu propte) din fotbalul nostru. Despre drumurile europene, ce sa mai zic: sa joci pe „San Siro“, pe „Stadio Comunalle“, „Stadio del Luz“, pe „Olimpicul“ din München, la Bordeaux, sa aduci la Craiova, in acesti ultimi ani, tot ce are mai stralucit floarea fotbalului european, credeti ca sta la indemina oricarei echipe?… Numai „Campioana unei mari iubiri“ a fost – si poate fi – capabila de un asemenea palmares. Va multumesc pentru felicitari si, mai ales, pentru faptul ca mi-ati amintit de cei 20 de ani de cind am inceput sa transmit „fotbal – etapa de etapa“.
„Crainicul – reporter trebuie sa redea lupta nevazuta din teren“
– Intr-o recenta cronica a lui Belphegor, Radu Cosasu afirma un lucru foarte exact, si anume ca un crainic – reporter bun depune efortul unei echipe, ca el insusi poate fi o echipa, ca vorbele lui pot avea caracteristicile unui bun joc de fotbal. Iar noi, oltenii – si nu numai noi -, am avut sansa unui crainic bun, foarte bun, in persoana lui Sebastian Domozina. Lasind modestia la o parte, spuneti-mi cum asigurati reusita si fascinatia transmisiilor dumneavoastra sportive?
– Va rog sa ma scuzati, dar nu-mi plac vorbele mari. Nu vreau sa va simtiti ofensat, insa aceasta profesie nu se face decit de cei care traiesc la cea mai inalta tensiune momentul pe care il comenteaza. Fie ca trebuie sa transmiti faze de bucurie si triumf, de resemnare si amaraciune, de admiratie sau poate de revolta, fata de „cavalerii“ in negru, in cele mai multe cazuri corecti si severi, dar dupa cum s-a mai vazut si demolatori ai adevarului, crainicul – reporter trebuie sa-ti redea aceasta lupta nevazuta, dar imaginata de toti cei ce urmaresc o transmisie radiofonica sportiva. Ca si jucatorul care se pregateste asiduu, chemat sa apere culorile clubului intr-o confruntare sportiva interna sau internationala si noi, cei care transmitem, trebuie sa ne pregatim cu aceeasi seriozitate, sa avem un bagaj documentar bogat si tot ceea ce facem sa poarte gindul de respect permanent pentru milioanele de ascultatori, acesti admirabili prieteni ai nostri nevazuti, necunoscuti, dar… judecatori intransigenti.
– Daca v-as intreba despre momentele mai importante din cariera dumneavoastra de comentator statornic si prestigios al celor doua decenii de fotbal craiovean, mi-ati raspunde probabil ca momentele importante au fost… cam tot atitea cite succese au obtinut fotbalistii craioveni?! Totusi, citeva nu pot fi uitate… Pe care vi le reamintiti mai des? Si de ce?
– Desigur ca prima transmisie, cu emotiile ei inerente, cu bilbiielile si tremuratul in emisie nu se uita niciodata. Apoi sint cele legate de marile performante ale Craiovei, ale fotbalului nostru in general: Florenta, 1973, in Cupa UEFA – 0-0 cu Fiorentina lui De Sisti si Antognoni; prima si unica pina acum victorie romaneasca a unei echipe de club pe stadioanele englezesti, intr-o confruntare oficiala: 2-0 cu Leeds United, pe stadionul „Hellen Rudde“; 1-1 in fata puternicei echipe Bayern la München; 0-0 la Lisabona, cu Benfica urmasilor lui Eusebio… si multe, multe alte rasunatoare succese ce au propulsat fotbalul romanesc la cote absolut meritate, o mare contributie avind-o Universitatea Craiova.
„Universitatea Craiova va ramine mereu o echipa iubita“
– Constat ca nu am vorbit aproape nimic despre omul Sebastian Domozina!
– Un om ca toti oamenii. Sint oltean, nascut la Ianca, linga Dabuleni. Cu ani in urma aveam una dintre cele mai frumoase balti din cite am vazut vreodata, balta Potelu. Ma simt oltean chiar si la… Leeds! Imi respect profesia de ziarist, si, dintotdeauna, pe cea de reporter de radio si televiziune. Am incercat sa lucrez in presa scrisa, la ziarul Munca, dar m-a atras… microfonul. Ca absolvent al Facultatii de Ziaristica, nu m-am oprit la bloc-notes si stilou (ce-i drept, era mai comod si mai simplu) si am invatat sa minuiesc si aparatul de filmat in ideea ca un reporter al actualitatii nu poate fi decit un ziarist complex. Sa nu mi-o luati in nume de rau, dar cei care in profesia noastra o iau cu usurica nu fac meserie. Ma aflu in calitate de corespondent al redactiei de actualitati din cadrul Radioteleviziunii Romane, zi de zi, in mijlocul oamenilor de diferite profesii din judetele Dolj, Gorj, Mehedinti si Olt. Le cunosc bine parerile, stiu cum ne judeca si de aceea ii stimez si ii iubesc. Respect foarte mult oamenii, simtindu-ma dintotdeauna bine in mijlocul lor. In rest, ca oricare dintre noi, cu marile bucurii si micile necazuri ale vietii.
– Ce ati vrea sa (re)transmiteti echipei Universitatea? Dar celor care, minut cu minut, va asculta… ore?!
– Sint convins, traiesc cu aceasta convingere ca Universitatea Craiova va ramine o echipa iubita, de prima forta in fotbalul nostru. Recent, la Baia Mare, un om venerabil al Maramuresului imi spunea cu frumusetea vorbei locurilor: „No, dragule Domozina, spune-le frumosilor feciori de la Universitatea Craiova ca au reusit sa trezeasca adolescentilor, «fete si baieti» din tara, cea mai statornica si inflacarata dragoste pentru fotbal. O data cu acesti copii ii iubim si noi cei care am trecut de prima tinerete a vietii“… Ce ziceti, e frumos, nu? Tuturor celor care au rabdarea de a parcurge atitea si atitea mii de minute de transmisie, profundul respect si prietenia sincera!
